Primul an din „jobul” de mămică a trecut foarte repede și foarte frumos pentru artista de muzică populară, care declară că s-a minunat de fiecare clipă de creativitate și noutate de care a dat dovadă Mariuca
până acum! Ana Sorela va serba în câteva zile, alături de Maria, primul anișor și, în același timp, evenimentul care îi va desemna oarecum talentul pe viitor sau cum se numește în popor „tăierea“ moțului“.
„Nu sunt eu responsabilă cu plasarea acestor obiecte, va pune nașa pe tavă tot ce se obișnuiește, eu habar n-am și nici nu mă interesează ce va ridica. Pentru noi este doar un obicei laic, nu religios, și va fi clar un motiv în plus de a ne vedea cu prietenii și a sărbători. Dacă mă gândesc totuși mai bine, n-ar fi rău să ia microfonul, cartea și banii!“, a glumit artista.
Ana Sorela recunoaște că Maria este la acest moment singurul om de pe pământ care face din ea ce vrea, chiar dacă are jumătate de metru. Și chiar dacă a promis că se va dedica trup și suflet planurilor personale în primul an de viață al micuței, buzoianca nu a putut să nu onoreze măcar câteva evenimente artistice, unde a luat-o și pe Măriuca.
„A fost un an și cu ocazii muzicale, dar am selectat foarte bine evenimentele unde am cântat, fiindcă nu am vrut să pierd primul gângurit, primul stat în picioare, primele silabe ale micuței. Măriuca mi-a schimbat viața. Trăiesc o poveste și dacă știam că-i așa de minunat, o făceam de la 16 ani! Nu-mi imaginam că într-o mână de om poate încăpea atâta tandrețe și dragoste! Mamele mă înțeleg!“, a mai spus încântată artista.
Al doilea an de Sărbători, împreună la țară
Toată luna decembrie va fi deosebită pentru cele două alintate ale familiei. Seria evenimentelor va începe cu ziua micuței și „tăiatul de moț“ și continuă cu Moș Nicolae, Moș Crăciun, toate aceste evenimente fiind programate în sânul familiei, acolo unde tradiția domnește.
„Vom orna căsuța ca-n basme, ca să nu mai plece Moș Crăciun de la noi, vom sta cu familia și câțiva prieteni dragi. Vom ataca și câteva mall-uri și parcuri de distracții, pentu că sunt spectaculoase în perioada asta, iar Măriuca mă moștenește, rezistă o zi întreagă la cumpărături, fără să se vaite! Și aici, dar și la glas este 100 % a mea!“, a spus mândră Ana Sorela.
Cât despre proiectele muzicale, buzoianca spune că are deja câteva planuri în lucru, dar până la materializare mai sunt câțiva pași! „Clar este că în 2015 trebuie să mă ocup mai mult și de mine și de publicul meu, care-mi lipsește foarte tare și pentru care pregătesc surprize plăcute!“, a încheiat Ana Sorela Mladin.