Cum s-ar fi putut organiza votul românilor în Diaspora – (Fragment din „Jurnalul unui votant”)
Paris, joi 20 noiembrie 2014.
La ora la care scriu aceste rânduri, Tunisia se pregătește de alegeri prezidențiale. Mâine, vineri 21 noiembrie 2014, conform calendarului electoral, începe primul tur pentru cetățenii tunisieni din străinătate; au la dispoziție trei zile pentru a merge la urne, 21, 22 și 23 noiembrie (inclusiv cei din Paris și l’Île-de-France…). Cei din țară au la dispoziție o singură zi: duminică, 23 noiembrie.
I-am întrebat pe prietenii mei tunisieni din Paris care este explicația faptului că li se acordă trei zile pentru a merge la votare. Niciun mister! Pur și simplu, în virtutea unui
respect tradițional pentru timpul și drepturile civice ale fiecăruia… Poate că, fiind departe de casă, prin țări străine, unii lucrează duminică și nu vor avea timp să ajungă la urne…
Un prieten francez mi-a confirmat această tradiție, ce se regășește, de altfel, în întreaga diasporă maghrebiană din Franța, fie ea tunisiană, algeriană ori marocană. Cu ocazia alegerilor în țările lor, cetățenii originari din Tunisia, Algeria și Maroc au câte trei zile la dispoziție să meargă la vot…
*
Cum spuneam în șapou, îți încredințez, distins Cititor, formularea gândului ce se
desprinde după lectura acestei știri. Mie îmi revin doar trei întrebări:
De ce oare administrația franceză, martor ocular al modului în care noi, românii, în dubla noastră calitate de cetățeni ai României și ai Europei (posesori sau nu ai unei vize oficiale de ședere în Franța), am fost furați de dreptul nostru de a vota la primul tur, nu a semnalat – fie și după 2 noiembrie, dacă înainte nimeni n-a anticipat ce se va întâmpla – corpului diplomatic românesc acreditat la Paris, faptul că Franța permite altor state organizarea elegantă a alegerilor pe teritoriul său, cetățenilor originari din statele respective lăsându-li-se deschise urnele timp de trei zile?
De ce oare administrația franceză, în loc să-și fi asumat jenanta misiune de a trimite jandarmi și scutieri CRS împotriva românilor care nu voiau nimic altceva decât să voteze, nu a sugerat corpului diplomatic românesc acreditat la Paris că pe teritoriul Franței sunt și alte modele de desfășurare a scrutinului, civilizate, permițând fluiditatea prezenței la urne?
• Franța este patria adoptivă a tuturor românilor care lucrează aici, cu drepturi depline, ca și francezii. Avea oare administrația franceză obligația morală de a ne apăra, pe noi, românii de pe teritoriul ei, împotriva abuzurilor unui guvern abuziv din patria natală?
Marilena Lică-Mașala
Paris, 20 noiembrie 2014