Administratorul terenurilor de mini-fotbal din municipiu ale secretarulul general-adjunct al Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu, acuzat că a abuzat sexual și a șantajat trei adolescente chiar în biroul de la una dintre bazele sportive, va sta în arest încă 30 de zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a propus, iar judecătorul a admis cererea pentru prelungirea mandatului de arestare preventivă până la data de 6 iunie 2021.
Ancheta a scos la lumină detalii despre modul în care buzoianul Costel Ghiță, în vârstă de 52 de ani, angajat al lui Bodescu, își ademenea victimele, toate minore, în biroul pe care-l avea amenajat într-un complex sportiv. Ghiță „agăța” victimele dintre fetele care își însoțeau iubiții la meciurile care se desfășurau pe terenurile de minifotbal pe care le administra. El se folosea de diferite poze cu vedete din televiziune, pentru a le demonstra fetelor că este un bărbat influent și serios, după care le determina să îi trimită pe WhatsApp „poze nud”. Pe un cont de pe rețelele de socializare, Costel Ghiță este fotografiat alături de vedete precum Carmen Tănase, Mihai Gâdea, Simona Gherghe, Dana Grecu, Octavia Geamănu sau Andreea Berecleanu. Odată intrat în posesia pozelor, Costel Ghiță le șantaja pe minore să întrețină relații sexuale cu el. În caz contrar, el spunea că va publica pozele pe social media. Una dintre fete nu a mai rezistat psihic și le-a spus părinților de chinul la care a fost supusă.
Individul nu și-a ales victimele la întâmplare. Surse din anchetă spun că tinerele pe care le-a racolat, cu vârste între 15 și 17 ani, erau iubitele unora dintre tinerii fotbaliști care jucau pe terenurile administrate de el. Costel Ghiță le-ar fi obligat de nenumărate ori, timp de un an, să întrețină relații sexuale cu el, iar apoi le-a șantajat cu poze indecente. Individul neagă însă toate acuzațiile, spunând că fetele sunt prostituate minore, pe care le-a plătit. Conform unor surse apropiate anchetei, cele trei minore nu ar fi singurele șantajate.
Bărbatul este recidivist, iar în tinerețe a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol urmat de sinuciderea victimei.
Printre cunoscuții săi, bărbatul poza de câțiva ani a om serios, care își împarte timpul doar între serviciu și îngrijirea mamei bolnave alături de care locuiește.