Prodigioșii artiști de la Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg se întorc, pentru a cincea oară, în fața publicului românesc. De fiecare dată, orchestra dirijată de
Daniel Zaharov a reușit, prin finețe și rafinament, să impună un stil propriu de program de divertisment simfonic scoțând publicul din stereotipia și monotonia concertelor de sezon.
„Pentru ca Strauss ne unește în spiritul Crăciunului, ne-am gândit să privim publicul în profunzime și să-i oferim, pe lângă partituri clasice, prelucrări simfonice ale șlagărelor moderne într-un stil propriu, dar compatibil cu palatele de iarnă rusești care răsună de frenezia muzicii internaționale de bun-gust care încântă ochiul și sufletul”, a declarat dirijorul Daniel Zaharov.
Unici în programul pe care îl prezintă, anul acesta Royal Eastern Orchestra vor încânta publicul și cu o serie de invitați de excepție: soprana Tatiana Costiuc, prim-solista operei din Chișinău, celebrul violinist Călin Corai, ștefan Negură (nai) și saxofonista Olesea Tucan.
Surpriza: repertoriu ABBA
De asemenea, concertul se bucură de prezența quintetului Kaiser Band, care vor încânta, printre altele, cu un medley cameral al îndrăgitei trupe ABBA. Din repertoriu orchestrei vor face parte piese precum: Kaiser Waltzer (Strauss), Hungarian Dance 1 & 5 (Brahms), aria Io Ti Penso Amore (David Garrett) din filmul Paganini The Devil’s Violonist, arii din Donizetti, Strauss sau filme celebre (The 5th Element), compoziții de Astor Piazzola, prelucrări simfonice ale unor piese de Stevie Wonder sau ale unor șlagăre românești celebre, precum Parfum de București, Ciocârlia și multe alte surprize.
Concertul Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg de la Buzău va avea loc, joi, 11 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Consiliului Județean. Prețul unui bilet este de 120 lei. Pentru mai multe detalii și rezervări, sunați la numărul 0723.429. 264.