Vor trei puncte cu Farul, dar lipsesc jumătate dintre titulari

Următoarea problemă a buzoienilor, după cea a banilor, este cea a jucătorilor indisponibili pe care tehnicianul Ion Viorel nu se va putea baza în duelul cu echipa de pe Litoral.

Cu doar câteva zile înainte de ultima confruntare oficială din actuala stagiune, veștile din Crâng nu sunt bune. Confruntat cu mai multe absențe, din cauza jucătorilor suspendați pentru cumul de cartonașe galbene sau accide­ntați, Ion Viorel, antrenorul grupării din Bulevardul „Mareșal Averescu“, va fi nevoit să alcătuiască o echipă formată deopotrivă din titulari, cât și din jucători care au evoluat mai puțin în actuala stagiune.

„Tot timpul mi-au lipsit câte trei-patru jucători. Cu Farul se va întâmpla același lucru: Bobe are patru galbene, Vlaicu, patru galbene și Nini Popescu are întindere la inghinali, dar sper să devină apt de joc până la ora meciului. Asta nu este o scuză și trebuie să câștigăm sâmbătă, să terminăm pe primele cinci locuri”, a declarat Ion Viorel.

Dacă în privința jucătorilor suspendați pentru cumul de „galbene” „Vioară” nu are ce face, tehnicianul buzoienilor speră ca măcar fotbaliștii sub 21 de ani să fie apți la ora jocului cu Farul.

Buzoienii își vor lua „la revedere” de la propriii suporteri pentru 2014, sâmbătă, când pe arena din Crâng vor întâlni Farul Constanța.