Proiectul Colegiului Economic Buzău, intitulat ,,Pe plaiuri buzoiene“ continuăși în acest an școlar. Prima întâlnire
informală de lucru s-a desfășurat săptămâna trecutăși a avut drept scop stabilirea echipelor de profesori și a claselor participante, prezentarea regulamentului de concurs, a criteriilor de jurizare și a intervalelor în care se vor derula efectiv acțiunile.
Principala activitate este vizitarea a zece zone din județ recunoscute pentru tradițiile, folclorul și obiceiurile păstrate. Ulterior se va realiza un concurs în cadrul căruia elevii vor prezenta într-un mod cât mai atractiv informațiile dobândite, aferente temei stabilite. Modul de redare impus este cunoscut sub denumirea de PechaKucha și presupune ca fiecare prezentare să conțină 20 de imagini ce vor fi derulate pe parcursul a 6 minute și 40 de secunde, respectiv 20 de secunde pentru fiecare imagine. Elevii își vor susține ideile pe parcursul derulării imaginilor. Prezentatorilor nu li se permite să revină la o imagine sau să treacă la următoarea înainte de cele 20 de secunde alocate fiecăreia. Criteriile de jurizare sunt: capacitatea de a se coordona și de a se încadra în timp; originalitatea, ineditul imaginilor; stilul, gramatica, elemente nonverbale și paraverbale; corectitudinea și conținutul informațiilor susținute. Totodată, se va organiza și o expoziție de fotografie menită să promoveze proiectul și cele mai sugestive instantanee realizate de elevi.
O altă categorie de activități este reprezentată de organizarea de acțiuni comune împreună cu studenții străini, voluntari în proiectul Lenardo Green Jobs, ce cuprind: promovarea turistică, dezvoltarea de strategii de branding, prezentarea de produse tradiționale etc. Organizarea unei mese rotunde, în cadrul căreia tinerii vor primi informații referitoare la misiunea, obiectivele și activitățile ANTREC, este o altă parte componentă a proiectului ,,Pe plaiuri buzoiene“. Prin punerea sa în practică, se urmărește formarea unui comportament responsabil față de naturăși mediul înconjurător în rândul elevilor și identificarea unor modalități de revigorare a turismului în județul Buzău.