Sâmbătă, 20 decembrie, în Parcul Crâng are loc deschiderea Orășelului Copiilor.
Cu această ocazie, Casa de Cultură
a Municipiului Buzău organizează spectacolul „Poveste de Crăciun“, în zona Conacul Trandafirilor. Pe scenă vor evolua artiști de marcăși artiști buzoieni, precum Maria Dragomiroiu, Andreea Bălan, Nina Stamate, Gabriela Bolocan, George Mitrea, Diana Mihalașcu, Andra Mihalașcu, precum și Grupul vocal instrumental „Balada“ și grupul de urători de la Palatul Copiilor, condus de prof. Mihai Constantin.
Orășelul Copiilor va rămâne deschis până pe 4 ianuarie, zilnic între orele 10,00 – 22,00.