Lungu de la Nehoiu, turnat chiar de cei cu care a făcut combinația cu pădurea de la Lunca Mare

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Plo­iești au confirmat că reținerea și, ulterior, arestarea primarului

 orașului Nehoiu, Florentin Lungu, este legată de dezastrul din zona Lunca Mare produs de alesul local după ce a pus mâna ilegal pe o suprafață de teren de 3 ha. Zona situată la poalele muntelui a fost protejată cu ani în urmă împotriva alunecărilor de teren prin înființarea unei plantații de brazi. Acum câteva luni, pădurea a început să dispară arbore cu arbore, iar terenul a în­ceput să o ia la vale spre cimi­tir. Inspectorii silvici au des­coperit defrișări haotice și ilegale din cauza cărora pă­mântul a luat-o la vale, punând în pericol cimitirul de la baza versantului. O plângere ajunsă în atenția procurorilor l-a făcut responsabil de nenorocire chiar pe primarul de la Nehoiu, deloc străin de încălcarea legii, avându-i complici pe angajații săi de la firma pe care încă o gestionează, Prodfor, și din cauza căreia întâiul ales al orașului a fost trimis în judecată pentru conflict de inte­re­se, după ce a dispus achi­tarea, de către Primărie, a unor facturi emise chiar de Prodfor.

Întreaga poveste este le­gată chiar de punerea în pose­sie, cu cântec, a terenului care, în septembrie, a început să se „scurgă“ către cimitir și locuințe și pe care a fost amplasată o stână de capre des­pre care localnicii spun că erau ale primarului pesedist de la Nehoiu.

După ce moștenitorul, o anume Silvia Genovia Mocă­na­șu, a fost pus în posesie, anul trecut, pădurea de co­nifere a fost culcată la pământ, ar­bore cu arbore, cu buldoze­re, iar în locul ei au apărut construcții din beton și sai­vane. Împuternicita presupusei moștenitoare ar fi nimeni alta decât contabila de la firma Prodfor, a lui Florentin Lun­gu, Genica Despa. Stâna ar fi fost amenajatată chiar cu oameni și materiale de la Pri­mărie. Au fost ridicați în pă­dure chiar și stâlpi de curent electric, iar când lucrurile au luat-o „la vale“ la propriu, Lungu și-a luat tălpășița. Localnicii spun că s-a muncit trei zile și trei nopți fără oprire, cu utilaje și  cu oameni, să se dez­membreze tot ce se construise, și apoi Lungu și-ar fi mutat caprele mai sus de locul incidentului. Inclusiv construcțiile betonate au fost distruse și cărate bucată cu bucată. După ce întreaga tă­ră­șenie a ieșit la ivealăși alunecarea de teren a început să amenințe cimitirul așezării, în loc au rămas oameni și câini de pază care au ținut departe localnicii care au încercat să ajungă la stână.

În septembrie, procurori de la Curtea de Apel Ploiești au descins la Nehoiu pentru a ridica documente legate de acest caz.Imediat s-a trecut la audierea martorilor și s-au strâns probe.Toate documentele referitoare la parcela respectivă au fost ridicate de la Ocolul Silvic Privat Nehoiu. Vizat de cercetări ar fi și administratorul acestuia, Petre Nicolae (zis Liță), care nu ar fi deloc străin de punerea în pose­sie a suprafeței de pădure și de defrișările în zonă. Deși lucrurile erau destul de încurca­te în acest dosar, pistele au dus spre primarul orașului, Florentin Lungu.

În același dosar a fost audiat recent și fostul primar al orașului Nehoiu, Claudiu Corcodel. De asemenea, un angajat al Primăriei Nehoiu, inspectorul cadastral Viorel Popa, a fost audiat de pro­curori, în acest moment nefiind cunoscută calitatea acestuia în această cauză. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ar fi ajuns și Petre Nicolae, zis Liță, de la Ocolul Silvic Privat Nehoiu pentru a da cu subsemnatul în fața oamenilor legii. De ase­menea, nu este cunoscută nici    cali­tatea acestuia în dosar.

Ce spun procurorii

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au dispus, la data de 9 decembrie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul LUNGU FLORENTIN, primar al orașului Nehoiu (județul Buzău), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeței  fondului forestier fără drept, ins­tigare la infracțiunile de fals intelectual, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, tăiere și sustragere ilegală de arbori. La aceeași dată, inculpatul (aflat în stare de reținere) a fost prezentat  cu propunere  de arestare preventivă ju­de­cătorului de drepturi și li­ber­tăți  din cadrul Judecătoriei Ploiești, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele  acestuia pentru o perioadă de 30  de zile. Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: Inculpatul, în calitate de primar al orașului Nehoiu, în    exe­rcitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit  un act prin care a urmărit obținerea pentru sine a unui folos material (respectiv intrarea în proprietatea sa a unui teren în suprafață de 3 ha). Totodată, în aceeași calitate, inculpatul a îndeplinit un act în mod defectuos prin  care s-a cauzat o pa­gubă (în calitate de președinte al comisiei de fond funciar a semnat două procese-verbale  de punere în posesie a unei persoane cu o suprafață de  teren, deși avea cunoștință de faptul că acestea conțineau date nereale). De asemenea, inculpatul a instigat angajați ai Primăriei Orașului Nehoiu și ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugăși ulterior să rescrie registre de evidență a proceselor verbale de punere în posesie, să  întocmească în mod defectuos un plan parcelar, să taie fără drept și să sustragă material lemnos aflat pe terenul de 3 ha, tăiere ce a fost efectuată pentru crearea unui drum de acces către mai multe construcții ce îi aparțineau. Ur­mărirea penalăeste efectuată de către procurori cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direc­ției de Investigare a Crimi­nalității Economice Prahova și cu suportul tehnic și operativ al Serviciului Român de Infor­mații”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Gurile rele spun că Florentin Lungu intrase în colaps financiar și, din dorința de a face rost de bani, a început să facă greșeală după greșeală.