Tupeul, aroganța și demagogia senatoarei Cristiana Anghel, fostă grevistă a foamei, depășesc cu mult micile ieșiri bolnăvicioase ale lui C. V. Tudor. În ultima zi de
campanie electorală prezidențială, ea a eclozat un discurs atins de febră ideologică chinezească, în favoarea lui Victor Ponta. Practic, în acest an, frecvența mare pe micul ecran a acestui personaj prefăcut a atins cote care sfidează, inclusiv prin conținutul intervențiilor sale, până și cel mai elementar bun-simț.
Dintr-o biată femeie care își cerea niște drepturi profesionale, doamna Anghel a devenit un simbol al parvenitismului. Lupta sa pentru dreptate și democrație este foarte evidentă, mai ales pe fălcile-i de rechin deloc înfometat ce-și ascute dantura de pereții acvariilor de sub sticla micului ecran TV, convingând tot mai mulți telespectatori, printr-un comportament grețos, că actuala clasă politică este imposibil de reformat.
Parafrazându-l pe Marin Sorescu, am zice că „Dacă senatoarea Anghel nu ar fi existat, inepuizabila noastră clasă politică ar fi inventat-o“. De unde se poate trage concluzia că în spatele fiecărei greve a foamei oricând se poate ascunde câte un curcan obez. Așa sunt compromise până și cele mai pure gesturi de protest în fața unor nedreptăți, trecând chiar și peste propriul cadavru ipotetic. O senatoare a unei greve a foamei copioase.
Urâtă treabă!