Nu este doar roșu! Buzăul, județul cu cei mai mulți demnitari corupți

Județul Buzăul se află pe primul loc din țarăîn ceea ce pri­vește corupția din rândul demnitarilor. Președintele Con­siliului Județean, 

Cristinel Bî­giu, a luat o șpagăîntr-o cu­tie de whisky și a fost arestat, săptămâna trecută, pentru luare de mită, acesta fiind  penultimul caz de corupție i­den­tificat printre politicienii de top din județ; el a fost urmat, la o distanță de doar două zile, de cel al primarului orașului Nehoiu, Florentin Lungu, care a fost arestat și el, pentru nu mai puțin nouă capete de acuzare privind fapte de corupție.

Președintele Consiliului Ju­dețean, un număr important de parlamentari – dintre care unul și-a și ispășit condam­narea -, primari și un fost prefect sunt pe lista DNA și își așteaptă, în arest sau în stare de libertate, sentințele în procesele în care sunt judecați pentru fapte de corupție. Toți aceștia transformă județul Buzău într-unul cu totul special pentru procurorii Direcției Naționale Anticorupție, din perspectiva politicienilor grei prinși cu șpagăși afaceri ilegale. Până acum, aici au fost prinși mai mulți politicieni corupți decât în orice alt județ al României. Statistica pro­cu­rorilor DNA din ultima perioa­dă arată că politicienii din județul Buzău au mare „lipici” la anchetele procurorilor anticorupție.

• Senatorul Victor Mocanu (PSD) a fost ales în 2012 în Parlamentul României. În decembrie 2013, DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție făcute în perioada în care fusese președinte al Consiliului Județean Buzău.Mocanu a condus județul între anii 2004-2012, iar în 2000-2004 a fost vicepreședinte al acestei instituții. Acuzațiile DNA: aîncheiat contracte ilegale de furnizare a unor echipamente medicale. Următorul termen din proces: 9 ianuarie 2015.

• Primarul orașului Buzău, Constantin Boșcodeală (PSD), este trimis în judecată de pro­curorii DNA în două dosare de corupție. În 2012, el a fost ales pentru al cincilea mandat de edil și conduce orașul din 1996. În cazul lui Boșcodeală, acuza­țiile procurorilor sunt de abuz în serviciu și privesc direc­țio­narea unor fonduri publice sau in­ginerii imobliare. Cele do­uă dosare sunt pe rolul ins­tan­țelor din Dâmbovița și Brașov.

• Comisar al Gărzii de Me­diu, Paul Beganu a fost prefect al județului Buzău în perioada 2009-2012, susținut de PDL.În 2012, el a candidat fără succes pentru un fotoliu de sena­tor. La sfârșitul lunii trecute, Beganu a fost arestat pentru că ar fi primit o șpagă de un milion de euro, în cursul unei anchete legate de retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, prejudiciul depășind 21 de milioane de euro.

• Gheorghe Coman (PC), zis „Deputatul Auto”, a fost ales, în 2012, în Camera Deputaților, iar un an mai târziu a fost prins în flagrant când primea șpagă: bani și o sticlă de whisky. Coman este singurul parlamentar din istorie care a recunoscut că a primit șpagă. Sentința: un an cu executare. În septembrie 2014, Coman a fost eliberat din penitenciar.

• Deputatul Marian Ghiveciu (PSD) a fost ales din 2008 în Parlament și este acum la al doilea mandat. În decembrie 2011, DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție din perioada 2005-2006, alături de doi funcționari de la Cadastru.Ghiveciu era administrator al unor firme și a cumpărat mai multe terenuri în baza unor acte de proprietate emise nelegal.Procesul trenează pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

• Deputatul Titi Holban (UNPR) a fost ales din 2008 în Parlament și este acum la al doilea mandat. Necazul său a început în iunie 2014, atunci când a fost învinuit pentru trafic de influență: ar fi primit 10.000 de euro pentru a interveni pe lângăun inspector-șef la una din Direcțiile Regionale Antifraudă. În iulie, deputații au respins ridicarea imunității pentru arestare.