Singurul motiv plauzibil pentru care Guvernul Ponta (I-IV, gimnaziu politic) se tot cramponează de putere e acela de a încetini pe cât posibil activitatea Direcției Naționale Anticorupție și Agenției Naționale
de Integritate, două instituții de coșmar pentru mulți politicieni români. Îmi amintesc cum, în urmă cu vreo doi ani, se cerea imperativ desființarea acestora.
Noii miniștri nici măcar nu mai trebuie apreciați profesional, ei fiind folosiți pe post de preș deasupra gunoiului. Ca orice lucru conceput împotriva civilizației umane, Partidul Social Democrat se distruge de la sine: disprețuit, marginalizat, părăsit de simpatizanți și cauterizat profilactic de instituțiile mai sus-amintite.
Nu mi-am putut imagina vreodată că omul simplu, onest plătitor de taxe și impozite, se poate extazia de fiecare dată când este arestat vreun politician corupt. Clasa politică, chiar dacă nu este alcătuită numai din neisprăviți, și-a atras asupra sa, în acești 25 de ani de democrație, o formidabilă încărcătură de ură. Ea nu s-a constituit pe criteriile clasice ale valorii, ci pe acelea ale unei selecției naturale primitive, animalice.
A trecut vremea șmecheriilor cu reforme în partide, cu luatul de la capăt. Nu așa se scrie istoria. Cota de popularitate a Direcției Naționale Anticorupție e hârtia de turnesol pe care se scrie adevărata istorie a acestor ani. Toate până aici. Politicienii s-au înșelat crezând că ne pot fura orice, inclusiv timpul.
Se pare că Elena Udrea a înțeles perfect că ora exactă a clasei politice o va da, de acum încolo, Justiția, altfel ea nu ar fi lansat doar de dorul lelii recentul album musical ,,Tic-tac…”, în paralel cu hitul (ne)popular “De-om mai duce-o pân’ la vară” al Formației de maneliști „Ponta IV”.