„Gala Laureaților 2014”/ Cea mai așteptată festivitate în lumea sportului buzoian are loc mâine

Cea mai așteptată festivitate din lumea sportului buzoian va avea loc vineri, de la ora 17.00, în incinta unui hotel Pietroasa, din centrul orașului.

Cei mai buni sportivi și cele mai bune cluburi vor fi premiate pentru activitatea din acest an.

Cei mai buni sportivi și cele mai renumite cluburi din județ vor fi premiate pentru activitatea din acest an în cadrul „Galei Laureaților 2014”. Ca de obicei, Gala Laureaților va premia cei mai buni sportivi din județ, alături de performerii Clubului Sportiv Municipal Buzău. Festivitatea va începe la ora 17.00, și printre cei invitați se află foști sportivi cu renume din Buzău și nu numai.

Printre invitații din partea autorităților se va afla și primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, cel care va înmâna titlul pentru cel mai bun sportiv din județ în anul 2014.