Fostul prefect de Buzău Paul Beganu îngroașă rândurile politicienilor buzoieni care vor petrece Sărbătorile după gratii. Magistrații Curții de Apel Ploiești
au decis, în noaptea de marți spre miercuri, prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile în cazul fostului prefect de Buzău Paul Beganu, al avocatului Cosmin Vasile și al omului de afaceri Gheorghe Ceteraș, implicați în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure din Buzău. Cei trei nu vor să petreacă Crăciunul și noaptea dintre ani în arest, astfel că au contestat ieri decizia judecătorilor. Fostul prefect Paul Beganu, văcarul din Țândărei Gheorghe Ceteraș și avocatul Mihail Vasile Cosmin ar putea rămâne în arest cel puțin până pe 19 ianuarie. ,,În baza art.236 alin.1 CPP comb. cu art.234 alin.1 CPP și art.202 alin.1 și 3 CPP admite propunerea nr.3/P/2013 din data de 16.12.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaților VASILE MIHAIL COSMIN, CETERAȘ GHEORGHE și BEGANU PAUL, pe o perioadă de câte 30 de zile, începând cu data de 21.12.2014 și până la data de 19.01.2015, inclusiv. În baza art.275 alin.3 CPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în încheierea de ședință pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel Ploiești.
În același dosar, sunt cercetați sub control judiciar judecătorul Neculae Toader, de la Judecătoria Pătârlagele, și inginerul silvic Ion Irimia.