Una dintre ultimele lovituri ale lui Bîgiu / Rafturi de 27 miliarde lei pentru Muzeul Județean, adjudecate de o firmă care în 2008 câștiga licitația pentru „Cornul și Laptele“

Liderul grupului consilie­rilor județeni PNL (PDL), Raul Florescu, prim-vicepreședinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, a făcut,

ieri, la o conferință de presă, o dezvăluire care pune într-o nouă lumină „urgența” care era invocată de președintele suspendat al Consiliului Județean, social-democratul Cristinel Bîgiu, în prezent arestat pentru luare de mită, ori de câte ori opoziția vota împotriva proiectului de hotărâre privind darea în folosință a sediului Muzeului Județean, reabilitat, către Centrul de Cultură și Artă.

„În perioada în care se făceau presiuni asupra noastră să votăm proiectul cu Muzeul, am avut foarte multe dubii, însă acum înțelegem insistența cu care s-a cerut votarea acelui proiect. Imediat după ce proiectul a fost votat, a apărut o licitație, la execuția rafturilor pentru Muzeu, în ­va­loare de 27 miliarde lei vechi. Foarte rapid a apărut această licitație, și a fost câștigată de o firmă despre care nu știm dacă are în domeniul de activitate sau în istoric execuția de rafturi pentru muzee. Am înțeles că firma în cauză este o abonată la tot ce înseamnă lucrări prin atribuire directă în ultimii doi ani la Consiliul Județean, unde probabil că s-au derulat sume foarte mari”, a spus Florescu.

Conform acestuia, fericitul câștigător al contractului de 2,7 milioane lei (aproximativ 607.000 euro) este firma ­Co­mericial Saramis SRL Gheră­seni. Într-adevăr, o firmă abonată la banul public al  Consiliul Județean încă din perioada în care instituția era condusă de social-demo­cratul Victor Mocanu. Numai că atunci, în anul 2008, firma respectivă își adjudeca o bucată consistentă a Programului „Cornul și Laptele” derulat în județul Buzău.