Se știe că am o slăbiciune, așa cum cred că o au toți atunci când vine vorba despre locurile natale. Cel mai bine se traduce acest lucru prin faptul că iubesc foarte mult oamenii de cultură, dar în special scriitorii care s-au născut pe meleagurile brăilene. Nu ascund și nu am ascuns niciodată acest lucru. Cum să nu fii entuziasmat de proza lui Fănuș Neagu, Anton Bacalbașa sau Panait Istrati, de critica lui Perpessicius, de lirica lui Ilarie Voronca, de dramaturgia și proza lui Mihail Sebastian, de filosofia lui Vasile Băncilă, Anton Dimitriu și Nae Ionescu, de poeții contemporani Angela Baciu, Victoria Milescu, Nicolae Grigore Mărășanu sau Constantin Gherghinoiu?
Pe unii dintre poeți i-am prezentat în această rubrică. Alții urmează. Am avut, la un moment dat, senzația că urbea din vecinătatea Bălții Brăilei are o viață literară, în ultimul timp, nesemnificativă și neinteresantă. Mai ales că am participat la câteva activități ale Bibliotecii Județene. Pe măsură ce aprofundam lirica din diferitele zone ale țării mi-am dat seama că eram într-o eroare. Brăila produce, Brăila trăiește, Brăila propune pe scena literară românească nume de valoare. Așa am aflat despre Alina Marieta Ion, despre Diana Corcan, despre Lavinia Braniște.
Astăzi v-o prezint pe Lavinia Braniște, o tânără deosebit de înzestrată, de performantă, de dăruită poeziei și prozei. Internetul este zgârcit cu date biografice ale anumitor autori. Cum nu am încă un volum tipărit al autoarei,
m-am mulțumit cu ce am găsit pe internet, un internet care este zgârcit cu valorile noastre și foarte darnic cu nulitățile. Revenind la o certitudine a literaturii noastre, voi spune că Lavinia Braniște s-a născut în anul 1983 la Brăila. Chiar se spune despre ea că, după lungi peregrinări, a ajuns din nou acolo unde s-a născut.
Este o autoare care scrie poezie, proză, literatură pentru copii și face traduceri. A studiat limbi străine și literatură la facultăți din București (Universitatea) și Cluj-Napoca (Universitatea „Babeș-Bolyai”). În acest moment lucrează ca traducător de cărți pentru copii. La 23 de ani (în anul 2006) a publicat primul său volum, un volum de versuri intitulat „Povești cu mine” la Editura „Paralela 45”. Din acel moment, al debutului, Lavinia Braniște a mai publicat următoarele cărți: „Cinci minute pe zi” (2011), „Escapada” (povestiri, 2014), „Rostogol merge acasă” (carte pentru copii, 2016), „Interior zero” (roman, 2016) și „Sonia ridică mâna” (roman, 2019).
Romanul „Interior zero” a fost dramatizat și a fost pus în scenă la Köln, în Germania. Lavinia Braniște este autoarea unor traduceri, până acum a zece cărți, din autori precum Tip Campbell, Charlaine Harris, Mark Robson, Kate DiCamillo, Henry Miller ș.a. Lavinia Braniște s-a mai remarcat și prin faptul că a participat la scrierea celui mai rapid roman din lume. Împreună cu 52 de scriitori, în anul 2012, a fost publicat, la Editura „Art”, romanul „Moș Crăciun &Co”.
Din versurile Laviniei Braniște ce au fost incluse în volumul de debut „Povești cu mine” și pe care vi le propun spre lectură, se desprinde o concluzie indubitabilă: este o poetă deosebit de talentată, cu o mare forță de expresie și exprimare. Sper că popasul său către proză să nu impieteze activitatea poetică. Fiind foarte tânără, am convingerea că poate aduce contribuții calitative prozei, poeziei, literaturii pentru copii și traducerilor. Sper din tot sufletul ca poeta să nu fie acaparată ori sufocată de prozatoare și invers. Disponibilități are imense. Vreau și să le fructifice.
Câteodată mamele
Câteodată mamele au puterea
De a da copiilor lor nume atât de frumoase
Încât la Judecata de Apoi
Hristos le iartă tot
Doar că îi place cum îi cheamă.
Doar pentru că îi place să le pronunțe numele
Când strigă catalogul,
Iar mamele de undeva din public,
(Ca la un curs festiv)
Aplaudă cu frenezie
Puterea cuvântului.
Când oamenii sunt prea frumoși
Când oamenii sunt prea frumoși
Chipul lor nu le mai aparține.
Fiindcă ieșind în lume
Trebuie să fie mereu gata
Să și-l împartă cu cei care-i privesc
Și lacomi vor să sfâșie
O bucată de frumusețe.
Când oamenii sunt prea frumoși,
Trebuie să-i întrebe mai întâi pe ceilalți
Dacă le dau voie să plângă.
Chiar dacă nu mai aude
Chiar dacă nu mai aude aproape deloc,
Dumnezeu încă mai vorbește românește destul de bine.
De fapt, în toată lumea asta
Cred că numai noi doi am rămas
Care mai vorbim românește.
Iar el are nevoie din când în când
Ca eu să mă rog cu fața la cer,
Ei să-mi citească pe buze,
Apoi s-adoarmă
Liniștit
Că mai e cineva acolo jos
Care-l înțelege.