”Credința și demnitatea Sfinților Brâncoveni în fața morții”, o transcendenţă unică în istoria religiilor

Am lucrat la punerea în scenă a zeci de piese de teatru, semnate de mari dramaturgi precum I. L. Caragiale, Neil Simon, Shakespeare etc. Mărturisesc că de la venerabilul dramaturg istoric Dan Tărchilă şi până la aceste bijuterii literare semnate de Sava Bogasiu nu prea am mai întâlnit atâta vigoare epică, desfăşurată maiestuos într-un timp istoric decisiv pentru creştinismul nostru dintotdeauna. 

Ambele lucrări sunt gândite pentru o adaptare scenică eficientă, replicile personajelor au încărcături semantice profunde. Atmosfera şi intrigile de la Înalta Poartă Otomană sunt surprinse cu acurateţe şi subtilitate specifice unui cărturar greu de imaginat în afara bibliotecilor şi a arhivelor.

Familia martiră brâncovenească reprezintă, cel puţin în piesele lui Sava Bogasiu – pseudonimul literar al pr. prof. dr. Mihail Milea -, un echivalent postmodern al fabuloasei balade Mioriţa. Tot despre sacrificiu este vorba, însă, aici, acesta ia forma  unei transcendenţe unice în religiile lumii, prin credinţă şi demnitate suferinţa transformând în sfinţi o întreagă familie a unui neam pentru care Domnul a avut întotdeauna la îndemână mila Sa incontestabilă. Sunt convins ca aceste lucrări au toate meritele profesionale şi motivaţiile morale pentru a fi transpuse, de către un regizor cu har, pe una din scenele teatrelor noastre profesioniste. În fond, e vorba despre un experiment teatral excepţional.

Volumul ”Credința și demnitatea Sfinților Brâncoveni în fața morții” a apărut recent,  la ”Editgraph” Buzău.  Conține două piese de teatru scurt. Recent, autorul acestei cărți a fost titularizat ca membru cu drepturi depline al Uniunii Scriitorilor din România, activitatea sa editorială fiind impresionată.