Au obținut rezultate deosebite la olimpiadele din 2014, excelând în domenii diverse, de la științele exacte și până la artă teatrală sau muzică,
iar în ultimele zile ale anului trecut au fost premiați de către autorități. Este vorba despre aproape 70 de elevi buzoieni cu rezultate deosebite, care au fost invitați, pe 22 decembrie, în fosta Sală a Balului de la Palatul Comunal, pentru a primi din partea Primăriei premii în bani. Totodată au fost premiați și profesorii coordonatori.
„La toate olimpiadele naționale de artă, mai ales la cea de Arta Actorului, trebuie să ai acel declic care să te facă remarcat. Acel ceva este greu de obținut, pentru că actoria nu este o știință exactă precum fizica sau matematica. Trebuie să fii un pic mai special, iar acea esență specială o obții doar prin multă muncă. Acest premiu a fost o surpriză foarte frumoasă din partea autorităților”, a declarat Oana Florentina Nițu, de la Liceul de Artă „Margareta Sterian”, olimpică la teatru.
Cei 67 de elevii olimpici au primit între 300 și 800 de lei, în funcție de locul obținut la olimpiade, iar profesorii lor, între 150 și 600 de lei. Pentru concursurile școlare premiile au fost cuprinse între 200 și 400 lei pentru elevi și între 100 și 300 lei pentru profesori.