Chiar dacă este însărcinată în patru luni, buzoianca Ellie White urcă încă pe scenă și este hotărâtă să facă acest lucru până în ultimul trimestru de sarcină,
scrie cancan.ro. Într-o formă de invidiat, de sărbători, interpreta a fost din nou în fața publicului. Însărcinată în patru luni, solistei a început să i se contureze burtica de gravidă, iar acest lucru s-a văzut, mai ales că a purtat o rochie foarte mulată. Artista a postat pe contul de socializare o imagine, chiar din timpul concertului susținut de sărbători. Fanii au felicitat-o pentru felul în care arată și i-au urat sarcină ușoară.
„A fost frig, dar a fost frumos… Anul 2015 ne-a prins, ca și ultimii ani, pe drum…”, a scris buzoianca pe Facebook după concertele susținute de sărbători.
Își dorește un băiețel
Interpreta a mărturisit că își dorește tot băiețel, însă, până la urmă va fi bucuroasă și dacă va naște o fetiță.
„Pe la patru luni și un pic o să aflăm sexul copilului. Noi acum ne dorim tot băiețel, dar chiar dacă va fi fetiță o vom iubi la fel de mult. Doru a fost surprins și fericit în același timp. Îi tot spuneam că nu mă simt bine deloc și că aș vrea să trec pe la farmacie. În seara în care mi-am luat testul de sarcină l-am rugat să-mi dea zece minute. M-a întrebat atunci cum sunt și a trăit un amalgam de stări“, povestea recent Ellie White în cadrul unei emisiuni tv.