Și în acest an, în ziua prăznuirii Botezului Mântuitorului, conform unei tradiții deja înrădăcinate în conștiința buzoienilor, Catedrala Municipală „Sfântul Sava” organizează, cu binecuvântarea Înalt Prea-Sfinţitului Arhiepiscop Ciprian al Buzăului şi Vrancei, o procesiune religioasă către râul Buzău, apa în care a fost martirizat, pe 12 aprilie 372, Sfântul Sava.

Procesiunea va porni din faţa Catedralei Municipale „Sfântul Sava” la ora 12,00, după încheierea Sfintei Liturghii. Credincioşii care doresc să participe la slujba Aghesmei Mari, ce se organizează la apa Buzăului, sunt aşteptaţi la ora 13,00, lângă podul de la intrarea în localitatea Mărăcineni, în locul special amenajat pentru acest ceremonial religios.
„După Sfinţirea apei, Sfânta Cruce va fi aruncată în apă pentru a fi scoasă de tinerii temerari, conform unei străvechi tradiţii”, precizează preotul Mihail Milea, organizatorul evenimentului.