Cum trebuie să ne tratăm corect punctele negre

O problemă cu care majoritatea dintre noi, în special femeile se confruntă este cea a punctelor negre: nu dor, nu sunt o afecțiune gravă a pielii, însă din punct de

vedere estetic sunt o adevărată corvoadă, sunt dificil de îndepărtat și de multe ori reapar chiar când crezi că ai scăpat de ele. Praful, poluarea, stresul, excesul de sebum și dilatarea excesiva a porilor sunt doar câțiva dintre factorii care pot afecta pielea și pot crește astfel predispoziția pentru apariția punctelor negre. Cunoscute și sub numele de „comedoane deschise”, punctele negre sunt de fapt pori măriți în care există depuneri de praf și sebum, care sub acțiunea aerului din atmosferă, se oxidează și căpăta astfel culoarea specifică. Cel mai frecvent acestea apar în zonele cu exces seboreic: pe frunte, nas și bărbie, denumite și „zona T” a feței. Cu toate acestea, contrar concepției populare, punctele negre nu sunt un indicator al unui exces de grăsimi din organism, așa că nu dispar dacă adoptați o dietă fără grăsimi, ci cu ajutorul unui regim atent de îngrijire a pielii. Iată cum trebuie să procedezi că să scapi de ele:

Demachierea 

Puține dintre noi realizează că obiectele pe care le folosim zilnic pot afecta pielea și chiar determină apariția problemelor comune ale tenului: acneea și punctele negre. De exemplu, față de pernă, deși poate părea curată la prima vedere, acumulează peste noapte murdării, praf și uleiuri care ajung în fiecare seară pe față. Același este cazul telefoanelor mobile, care intră zilnic în contact cu pielea. Tocmai de aceea, pentru a evită surplusul unor astfel de impurități , este important să va demachiati în fiecare seară și să mențineți cât mai curate obiectele care inevitabil va ating pielea.

Tonifierea 

Loțiunea tonică vine în completarea procesului de demachiere, ajutând la eliminarea resturilor de machiaj, praf și celule moarte. Datorită efectului astringent, această are și rolul de a elimină excesul de sebum, menține ph-ul natural al pielii și reduce polii dilatați, principalele cauze ale apariției punctelor negre. O soluție alternativă loțiunilor tonice, care uneori pot avea o acțiune prea agresivă, sunt loțiunile de curățare. 

 

 

Exfolierea 

 

 

 

 Este o altă etapă a îngrijirii pielii, peste care nici o femeie nu trebuie să treacă, indiferent de vârstă sau tipul tenului. Această ajută la eliminarea excesului de sebum, îndepărtarea celulelor moarte și curățarea porilor a principalele cauze care determină apariția punctelor negre. Un gomaj simplu, cu ajutorul unor produse care conțin particule abrazive este suficient pentru a oferi tenului un aspect mai strălucitor și mai luminos. 

 

 

 

Hidratarea și îngrijirea de noapte 

 

 

 

 Rămân regulile de aur pentru o piele sănătoasă și fără probleme! Deși tenul gras este mai predispus către apariția punctelor negre, nu înseamnă că nu trebuie hidratat. La fel, un ten gras nu înseamnă și un ten hidratat, din contra: atunci când pielea este deshidratată, glandele sebacee produc mai mult sebum. De asemenea, este important de reținut că în timpul nopții, pielea se regenerează și își reface țesuturile afectate în timpul zilei și este lăsată să respire, tocmai de aceea este recomandat că îngrijirea de noapte să fie suplinită cu un ser sau masca tratament pentru a grăbi aceste procese naturale. În cazul persoanelor care se confruntă cu problemă punctelor negre sau a excesului de sebum, se recomanda folosirea serurilor, datorită texturilor mai ușoare.