S-au împlinit doi ani de la trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Epifanie. Potrivit basilica.ro,
sâmbăta, de la ora 12.30, în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului“ din Buzău, Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat o slujbă de pomenire pentru fostul ierarh.
La eveniment au participat consilieri, protopopi, stareții și starețele așezămintelor monahale din Eparhie, profesori și elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“, foști colaboratori, precum și credincioși buzoieni. Înaltpreasfințitul Ciprian a declarat că rugăciunile pentru cei adormiți sunt prilejuri de meditație și comuniune cu cei plecați dintre noi: „Cu prilejul unor astfel de soroace fiecare trebuie să își cerceteze conștiința și să ceară de la Dumnezeu iertare dacă l-a supărat cu ceva pe Arhiepiscopul Epifanie, după cum și noi, pentru că știm că oamenii sunt supuși greșelii, ne facem datoria să împlinim aceste soroace și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu pentru ca El să aibă milă de sufletul fiecăruia dintre creștinii care trec la cele veșnice, deoarece nimeni nu este fără de păcat pe pământ”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a rememorat momentul trecerii la cele veșnice a Arhiepiscopului Epifanie. Arhiepiscopul Epifanie Norocel s-a născut pe 14 decembrie 1932, în comuna suceveană Mălini. A păstorit Eparhia Buzăului și Vrancei din 4 iulie 1982 până la încetarea din viață, în ziua de 7 ianuarie 2013.