Buzăul ar putea găzdui un centru-pilot de angiografie, unde ar urma să fie realizate examene radiologice pentru studierea vaselor inimii și ale plămânilor, celor ale creierului și măduvei spinării, precum și ale
membrelor și viscerelor. Potrivit www.jurnal.tvsatrm.ro, proiectul ar putea fi pus în practică prin atragerea de fonduri europene, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean, Cristi Romanescu. Unitatea ar putea fi dezvoltată printr-o colaborare cu un cunoscut medic român specializat în cardiologie.
Angiografia este o intervenție non-chirurgicală minim invazivă, nedureroasă, ce se efectuează cu ajutorul razelor X și permite vizualizarea aspectului intern al vaselor de sânge ale membrelor, organelor interne sau inimii. Angiografia este o procedură de examinare raidologică indicată atunci când se dorește obținerea unor informații de detaliu despre aspectul și funcționalitatea unui vas sanguin și al ramificațiilor lui.
Cele mai frecvente sunt angiografiile vaselor cardiace, a sistemului arterial și venos al sistemului nervos central, al membelor sau unor organe interne. Se pot depista și vizualiza stenoze, ocluzii, prezența plăcilor de aterom sau a unui tromb. Uneori se pot depista defecte de tip disecție a pereților arteriali, anevrisme. Se mai recomandă pentru a reface diametrul unui vas prin angiplastie, sau vizualiza rețeaua vasculară a unei tumori – pe aceeași cale se poate practica în acest caz și introducerea de medicamente chimioterapice direct în sistemul circulator al tumorii.
Examinarea presupune introducerea în sistemul circulator a unei substanțe de contrast pe bază de iod prin intermediul unui cateter într-una din arterele sau venele mari, până la nivelul vasului de examinat și efectuarea de radiografii în serie. Nu se practică la gravide, la astmatici, persoane cu alergii variate și la persoanele alergice la iod, sau la care testarea prealabilă la produsul de injectat a dus la apariția unei reacții alergice. Dacă este absolut necesară, se poate face și la persoane alergice, dar numai după ce pacientul urmează un tratament cu antialergice timp de câteva zile înainte de examinare.
În afară de angiografia radiologică, se mai utilizează angiografia digitală, imaginile fiind obținute cu ajutorul unei camere. În ultimii ani s-a dezovltat și tehnica ce permite realizarea angiografiei sub câmp de rezonanță magnetică nucleară (RMN). Această examinare se efectuează cu spitalizare de 1-2 zile. Introducerea cateterului se face după aplicarea anesteziei locale, uneori generală. Pacientul este supravegheat permanenet pe toată durata spitalizării și procedurii medicale.