Buzoianca Adina Răducan, între visul american și o carieră în România

După câștigarea faimei la X-Factor, Adina se gândește tot mai mult la continuarea visului său muzical peste Ocean

Invitată la două dintre cele mai importante emisiuni ale trustului Antena 1, Adina

Răducan a declarat că se simte cea mai fericită adolescentă din lume și că abia acum simte că își începe o carieră, deși, de la grădiniță, Adina Răducan a urcat pe scena celor mai importante festivalui-concurs din țară, cucerind toate premiile importante. 

„Am luptat foarte mult pentru visul ăsta și mi-ar plăcea să fac numai asta de acum incolo”, au fost cuvintele frumoasei buzoience, imediat după adjudecarea titlului de cea mai talentată concurentă din cadrul showului X-Factor. Au urmat apoi interviuri și declarații despre ce va dori să facă de acum încolo, la emisiunile de maximă audiență ale trustului, în care adolescenta a spus că oscilează între plecarea peste Ocean, să își continue studiile muzicale, și stabilirea în țară, pentru a cunoaște faima acasă.

„Nu știu ce voi face, dar oscilez între două variante. Mi-aș dori să îmi continui studiile și în America, acolo unde am mai fost și acum doi ani, datorită unei burse, și am văzut cam ce înseamnă acest domeniu, acolo. Imediat ce am câștigat acest concurs, am trimis un mail profesorilor de acolo, să le spun despre realizarea mea și am primit feedback rapid, în care mi s-au transmis felicitările sincere, chiar de la președintele facultății de acolo, care a adăugat că mă așteaptă să continuăm ce am început în urmă cu doi ani, la un alt nivel. ­Pro­punerea aceasta m-a flatat și m-a făcut să o iau în considerare din ce în ce mai mult. În același timp, recunosc că mi-aș dori să rămân și aici, în țară, să mă fac din ce în ce mai cunoscută, acasă, aici, la mine. Doi ani, oricum, mai am de studiat aici, așa că am tot timpul să pun în balanță aceste două oferte”, i-a spus Adina lui Ovidiu Osmano­vici, prezentatorul Antena 1.

Și la Acces Direct, în platoul Simonei Gherghe, Adina a primit felicitările cuvenite, iar întrebată ce va face de acum încolo cu banii câștigați, 100 .000 de euro, buzoianca a răspuns cât de poate de sincer. „Îi voi investi în muzică. Muzica mi i-a adus, acolo se vor duce. Vreau să am piesele mele, vreau colaborări, vreau să lucrez în studio, vreau să trăiesc prin muzică. Rămâne să văd cum, cât și în ce fel, am toată viața înainte și multă ambiție”, a spus Adina. Cât despre cum se simte acum când toată lumea o oprește pe stradă, îi cere autografe, poze cu ea, adolescenta a recunoscut că este minunat să fie recunoscută, să trăiască aceast mic statut de vedetă.

„Îmi place să dau autografe, să fac poze, să fiu vedetă, de mică mă pregătesc de această viață și recunosc că este ceea  ce mi-am propus cu fiecare premiu câștigat”, i-a spus Adina Simonei Gherghe. La final, buzoianca și-a încheiat declarațiile televizate cu o interpretare live a uneia dintre piesele care i-au adus voturile câștigătoare, demonstrând încă o dată că vocea ei impresionează oricând, pe oricine, indiferent de vârstă, naționa­litate sau teritoriu.