Un TIR încărcat cu alimente s-a răsturnat astăzi dimineață într-un șanț de pe DJ 203 D, între Maxenu și Țintești, după ce șoferul, un gălățean în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul autotrenului. Polițiștii ajunși la locul evenimentului rutier au stabilit că șoferul este băut bine, etilotestul indicând o valoare de 0, 97mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din fericire, bărbatul nu a fost rănit, ieșind singur din cabină, dar a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
TIR-ul venea de la București și se ducea la Brăila, alimentele urmând să ajungă la Carrefour.
În urma evenimentului rutier, traficul nu a fost blocat, deși parte din remorca autotrenului răsturnat pe o parte a rămas pe marginea șoselei.
Urmează ca TIR- ul să fie ridicat iar încărcătura să fie preluată de un alt camion.