• Luna martie este momentul în care fotbalul amator ar trebui să se reia în România
Fotbalul buzoian riscă să nu aibă reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, dacă Asociația Județeană de Fotbal nu va putea organiza, din primăvară, sub o formă sau alta, campionatul Ligii a 4-a. Asta a anunțat Federația Română de Fotbal la o recentă video-conferință cu președinții AJF, principala temă a discuțiilor fiind reluarea competițiilor de fotbal amator, seniori, copii și juniori începând cu luna martie. Federația a propus trei variante de modificare a protocolului medical pentru fotbalul amator, care să fie discutate cu Guvernul României. * Varianta 1: o singură testare RT-PCR la începutul competițiilor, efectuată de toți fotbaliștii, antrenorii, arbitrii, observatorii, conducătorii echipelor și membrii staffului tehnic, precum și alte persoane care au acces în Zona 1 (incinta terenului de joc)
* Varianta 2: testare rapidă efectuată de toate persoanele menționate în varianta 1
* Varianta 3: persoanele care s-au vaccinat împotriva Covid-19 să nu mai efectueze testele prevăzute în variantele 1 și 2
În urma demersurilor FRF, rămâne ca autoritățile, Ministerul Tineretului și Sportului și cel al Sănătății, să comunice ce scenariu acceptă pentru începerea competițiilor din luna martie. Până la primirea unui răspuns din partea autorităților, cert este că FRF a decis ca AJF care nu pot organiza Liga a 4-a în acest sezon să nu aibă dreptul de a nominaliza o echipă care să reprezinte județul la barajul de promovare în Liga a 3-a, ce va avea loc în vară! În județul Buzău, Liga a 4-a, principala competiție fotbalistică județeană, s-a întrerupt din cauza declanșării pandemiei în martie 2020. Pentru desemnarea campioanei, Asociația Județeană de Fotbal a încercat organizarea unui play-off între primele patru echipe clasate în momentul întreruperii campionatului, cu respectarea protocoalelor sanitare în vigoare la vremea respectivă. CSM Rm. Sărat a fost singura echipă care a putut îndeplini condițiile de participare, astfel că AJF a desemnat-o drept campioană județeană și, totodată, reprezentanta locală în faza națională a Cupei României.