Medicul de origine palestiniană Adnan al Aloul, în vârstă de 50 de ani, angajat în 2018 la spitalul din Râmnicu Sărat, în urma unui concurs organizat de conducerea unităţii medicale și care a înregistrat pentru unitatea buzoiană performanţe i notabile în domeniul chirurgiei se află în situația de a le mulțumi colegilor medici pentru eforturile depuse pentru însănătoșirea soției sale care a fost infectată cu Covid 19.

„Acum sunt în măsura să scriu câteva cuvinte și să le mulțumesc mult colegelor și colegilor mei: medici, asistente și infirmiere, care ați îngrijit-o pe soția mea;îi mulțumesc mult omului minunat, dna. dr. Negoiaș care a avut grijă de ea pe perioada internării tot timpul, și încă mai are. Sunteți oamenii minunați de care știam! Sunt mândru de voi, sunt mândru că fac parte din personalul de la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat!”, le transmite pe pagina sa de Facebook medicul Adnan al Aloul. Acesta povestește și câteva dintre simptomele bolii: „Soția mea a trăit zile negre, zile în care nu putea să se țină pe picioare, moleșeală cruntă, dureri musculare”.