Și militari buzoieni au fost angrenați în amenajarea spitalului de campanie de la Institutul Ana Aslan. Începând de vineri, 20 martie, Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru”, de la Mărăcineni, din cadrul Diviziei 2 Infanterie ,,Getica” din Buzău participă cu un rulou vibro-compactor la amenajarea genistică pentru instalarea Spitalului mobil ROL 2, din incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni în acţiunea comună de combatere a răspândirii COVID-19.

Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere – care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19.
Mai eficientă ar fi transformarea proiectului de realizare a unui spațiu muzeal în locul spitalului Brătianu cu reabilitarea și modernizarea acelui imobil ca spital de boli infecțioase pentru că pandemia se anunță de lungă durată nu una de campanie…