Seminar pe tema „Biblioteca Vie” la Colegiul Economic

Colegiul Economic a organizat săptămâna trecută seminarul interactiv cu tema „Povești de închiriat: monitorizarea și valorizarea absolvenților prin metoda Bibliotecii umane”.

„Biblioteca vie” este o metodă folosită pentru promovarea diversităţii şi demnităţii umane şi încurajarea dialogului între oameni. Spre deosebire de o bibliotecă obişnuită, în „biblioteca vie” cărţile sunt fiinţe umane care intră într-un dialog personal cu cititorul.

În cadrul seminarului de la colegiul Economic au fost prezentate cele cinci școli partenere: Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea Pașcani, Colegiul Economic Administrativ Iași, Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani. Tema centrală a seminarului a fost modul în care Biblioteca Vie poate fi inserată, ca metodă nonformală în activitățile școlii.

Pentru o mai bună valorizare a metodei s-a desfășurat workshop-ul cu tema „Să citim despre proiectele Colegiului Economic Buzău – modalități de prezentare a proiectelor prin intermediul metodei Living library”. Elevii Colegiului Economic au prezentat activitățile derulate în cinci mari sectoare: orientare profesională, proiecte internaționale, voluntariat, Școală Ambasador a UE și activitatea firmelor de exercițiu.

Activitatea a oferit cadrul unor schimburi de informații, de experiență, schimb de bune practici.

Un al doilea workshop organizat a avut ca temă: monitorizarea absolvenților prin metoda „Bibliotecii umane”. Au fost invitați șapte absolvenți ai Colegiului Economic Buzău: Ionuț Avramescu, Loredana Cristina Câmpeanu, Gheorghe Dârstaru, Ely Ifrim, Elena Ion, Adrian Moise, Cristina Șerban.

„Activitatea a oferit cadrul pentru schimburi de informații și discuții cu privire la modalitățile de adaptare a ofertei educaționale a unităților de învățământ pentru a răspunde nevoilor comunității locale și nevoilor absolvenților care își doresc un accesul pe piața muncii. Au urmat discuții libere cu participanții cu privire la oferta educațională, modalitățile de utilizare a metodelor nonformale în procesul educațional, situația actuală a învățământului profesional și tehnic”, a declarat prof. Cătălina Poștovei.

Școlile partenere au fost reprezentate de Corina Patriche, Adina Diana Coșuleanu, Marinela Teșu, Georgeta Nemțoiu, Iuliana Maria Costea, Mioara Pruteanu, Daniela Orășanu.

Au fost pe rând „cărți” și „cititori” în bibliotecă elevii: Sabrina Răileanu, Gabriel Doinaș, Luminița Petcu, Sandra Toader, Angela Burlacu, Radu Popa, Renata Molnar, Costina Ionașcu, Andreea Grădinaru, Ionela Cujbă, Alexandra Dedu, Ionela Grecu, Carmen Radu, Diana Ștefan, Cristina Murgociu, Ioana Dumitru, Ștefania Sîrbu, Veronica Șindrilaru, Cleopatra Drăghici, Mircea Rusen, Daniel Marin.