Carolina Ilica s-a născut la data de 19 martie 1951 în satul Vidra, comuna Vîrfurile din judeţul Arad. S-a remarcat ca o foarte bună poetă, traducătoare şi eseistă. A absolvit Liceul Pedagogic din Arad după care a urmat Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. După absolvirea facultăţii şi-a desfăşurat activitatea ca profesor (timp de trei ani) la liceul pe care l-a urmat, după care a fost ziarist în echipa cotidianului „Scânteia tineretului”.
După 1989 a lucrat la publicaţiile „Tineretul liber” şi la „Vocea României” până în anul 1994, când a fost numită diplomat la Ambasada României din Republica Macedonia. Din anul 1997 este co-fondator (împreună cu poetul Dumitru M. Ion, soţul său) şi vicepreşedinte al Fundaţiei Academia Internaţională Orient – Occident.
Carolina Ilica este directorul artistic şi preşedintele juriului Festivalului Internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş”, festival ce se desfăşoară anual şi care a ajuns la a 23 ediţie.
Încă de când era elevă la liceu frecventa cenaclul literar „Lucian Blaga” din Arad. În anul 1968 a fost laureată a Concursului de poezie „Nicolae Labiş”. Debutul sau literar s-a consumat în anul 1966 în ziarul local „Flacăra roşie”. A continuat să scrie, fără a-şi neglija studiile, şi, în anul 1974, debuta editorial cu volumul „Neîmblînzită ca o stea lactee”, volum ce va obţine premiul de debut al Editurii „Eminescu”. Până în anul 1989 a publicat, semnând singură sau în colaborare cu Dumitru M. Ion, versuri, nuvele, o antologie şi un roman. Tot în această perioadă a tradus şi publicat, singură sau în acelaşi tandem, 13 titluri din literatura iugoslavă modernă. Activitatea literară nu s-a oprit la borna 1989 ci, dimpotrivă, a continuat cu mai mult aplomb. A continuat să scrie, să traducă şi să publice noi şi noi volume, multe dintre ele în ediţii bilingve. A le enumera ar fi o acţiune total inutilă pentru că bibliografia sa este mai mult decât bogată şi elocventă. Numărul volumelor de poezie a depăşit cotă 30, iar cele de traduceri au ajuns la o cifră impresionantă: peste 95. La un asemenea efort intelectual, cel puţin din perspectiva traducerilor, este de remarcat faptul că poeta a fost, la rândul ei, tradusă în albaneză, engleză, franceză, italiană, macedoneană, spaniola şi turcă. Sunt cel puţin 27 de titluri apărute în una dintre aceste limbi. Faţă de vasta şi valoroasa sa creaţie literară şi-au spus cuvântul eminente personalităţi ale literaturii române: Alexandru Piru, Laurenţiu Ulici, Eugen Barbu, Cornel Regman, Alex Ştefănescu, Petru Poantă, Nicolae Manolescu, Radu G. Ţeposu, Dinu Săraru şi mulţi alţii.
Premiile nu au întârziat să apară faţă de o asemenea activitate literară impresionantă. Voi aminti doar câteva din impresionanta panoplie: Premiul „Pana de aur”, Tetovo, Iugoslavia, 1982; Premiul Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Traducătorilor din Macedonia, 1986; Premiul Societăţii Culturale „Lucian Blaga”, Alba Iulia, 1998; Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie, Oradea, 2001,; Marele Premiu „George Coşbuc”, Bistriţa, 2002; Marele Premiu „Nichita Stănescu”, Sighet, 2002; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Chişinău, 2004; Premiul „Conducătorul de qvadriga”, Delphi, Grecia, 2004; Diploma de Excelenţă, Cernăuţi, Ucraina, 2005; Grand Prix du LIEN, Metz, Franţa, 2006; Premiul Festivalului Internaţional de la Struga, Macedonia, 2008 şi multe ar mai fi.
Din anul 1975 Carolina Ilica devine membru cu drepturi depline în Uniunea Scriitorilor din România. Pentru a întări afirmaţiile privind valoarea creaţiei poetice îl vom cita pe acad. George Astaloş, scriitor român important stabilit în Franţa: „Poezia Carolinei Ilica ne dezvăluie totodată doi vectori esenţiali, unul de o modernitate controlată (poeta îngrijindu-se de o coerenţă sigură a cuvântului poetic), altul, aş spune, de o profundă tradiţie eminesciană (poeta îngrijindu-se de o continuitate superioară a unui discurs liric moştenit)”.
În aceeaşi notă au scris şi literaţi precum Sigurd Helseth din Norvegia, acad. Anxo Fernandez Ocampo din Spania, prof. univ. Victor Ivanovici din Grecia, Dina Cuvata din Macedonia, Suat Engullu din Turcia sau Maxim Zaisev din Rusia. Ca întotdeauna mai sunt şi cârcotaşi autohtoni, cărora succesul unor semeni de-ai lor nu le miroase „europeneşte”. Boală veche pe malurile Dâmboviţei de care nu ne mai lecuim.
Neamuri
Mai multe neamuri am în cer
Decât cu mine, pe pământ.
Chiar Maica mea – era ca ieri –
S-a înălţat (precum un gând).
Să mă mai tem sau nu de moarte?
Dar nici să mă sărut cu ea!
Ce e al meu e pus deoparte.
Când va veni, eu voi pleca.
Ferestre
Ce vede un copil privind pe geamul
De bloc înalt etajul, nu ştiu care?
Mulţimi de oameni, alţii, tot mai mulţi
Şi tot mai mici, ca el, în depărtare.
Ce vede un bătrân de la fereastră,
Din cuibul casei prinsă de pământ?
Aceiaşi oameni mari, cu faţa mare,
Ce-i va vedea şi mâine; ori nicicând.
Naivitate
Ne ducem un părinte la spital,
Încrezători c-o să se facă bine.
Dar nu mai des, ci rar şi tot mai rar,
Din patul de metal acas’ mai vine.
Vorbim cu medicii, sperăm, veghem
Şi disperăm văzând cum se topeşte.
Şi ne rugăm cu lacrimi şi-l strigăm.
Iar moartea tace, face şi sporeşte.
Clopote
Bat clopotele de vecernii
Şi mă opresc să mă închin.
Ca orişicare om, dorindu-şi
Din Cer mai mult ori mai puţin.
– O, Doamne, cetitor de gânduri,
Tu ştii mai bine decât mine
Ce vreau: să scriu atât de simplu,
Încât s-ajungă pân’ la Tine!
Mirarea
De ce se-ntreabă un copil „De ce?”,
Uimindu-se de toate vrând, să ştie?
Mirarea, ne-a-nvăţat un învăţat,
E începutul de filozofie.
Şi poezia-i „fiică a mirării”
Şi el, Poetul, un copil la fire – Precum Adam la începutul lumii –
Vorbind de unul singur, de uimire.
Curaj
Ce de curaj e pe femei să nască,
Neştiind ce cresc în trup aproape-un an:
Prea poate un nătâng ori un tiran;
Prea poate o copilă îngerească.
Ori un poet murind prea tânăr, poate,
De poezia sa nemuritoare.
Umplând de jale sânul maicii sale,
Cum l-a umplut la naştere cu lapte.