În această seară la Spitalul Judeţean Buzău o echipă de medici de la Iaşi, împreună cu medicii buzoieni au reuşit prelevarea de organe de la un bărbat de 62 de ani din Buzău, care vor ajunge la Iaşi unde vor fi salvate vieţi. Potrivit şefului Unităţii de Primiri Urgenţe, medicul Adrian Zoican, coordonator al programului de transplant, „în cursul acestei seri a fost prelevat un pacient în vârstă de 62 de ani care a decedat în urma unui AVC hemoragic. Moartea cerebrală a fost declarată ieri seară în jurul orei 21.00, după care au fost chemate echipele de prelevare”, spune medicul urgentist Adrian Zoican, șef secție UPU-SMURD și coordonator program transplant. A venit o echipă de prelevare de la Iaşi, care a prelevat ficatul, rinichii şi corneea. Toate organele au mers la Iaşi, informează aceeaşi sursă. Bărbatul de la care s-au prelevat organele suferise în data de 23 decembrie „un accident vascular hemoragic în urma căruia a instalat un stop cardio respirator. A fost resuscitat în UPU, apoi internat pe ATI, investigat, a fost identificat acest AVC hemoragic. A fost declarată moartea cerebrală, după care a fost solicitată prezenţa unei echipe de transplant de la Iaşi”, a explicat şeful UPU, medicul Adrian Zoican.