Dacă ar fi să caracterizez printr-un singur cuvânt rezultatul votului de duminică, de la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, aş spune ,,trist”. Şi, în mod clar, nu mă refer la persoana câştigătorului sau la cea a perdantului – roluri, de altel, previzibile încă din momentul nominalizării candidaţilor, şi clare pentru mulţi imediat după primul tur -, ci din cu totul alte motive.
Este trist că actuala clasă politică atât a putut da poporului român chemat să aleagă, în finala de duminică, şeful statului. Unde sunt oare finalele Năstase-Băsescu, Geoană-Băsescu şi Ponta-Iohannis, cu finaliştii alergând umăr la umăr, cu fiecare oră după exit-poll generatoare de emoţii şi chiar de răsturnări de situaţii?
Este trist că, după 30 de ani de democraţie, nu avem parte de o dezbatere politică în timpul campaniilor electorale. Şi nu vorbesc despre dezbaterea cerşită de candidatul Partidului Social Democrat – care, se vede, până în ultima clipă n-a crezut că ,,Cenuşăreasa” sau ,,Răţuşca cea urâtă” sunt doar basme de adormit copiii -, ci despre dezbateri focusate strict pe programe şi pe rolul constituţional al fiecărui candidat, indiferent că vorbim despre prezidenţiale, parlamentare, locale sau europarlamentare. Iohannis s-a mulţumit, timp de o lună şi jumătate, să demonizeze PSD, iar Dăncilă a scos de la naftalina unde le pusese bine la păstrare Ion Iliescu sloganurile gen ,,vin liberalii şi vă iau…, vă taie…”. Mai lipsea să spună că vând fabricile străinilor, chiar dacă acestea au fost vândute de mult de PSD.
Trist este că Partidul Naţional Liberal crede încă faptul că preşedintele Iohannis este o locomotivă suficient de puternică pentru a-i duce, la anul, spre câştigarea localelor şi parlamentarilor.
Şi, la fel de trist este că, după şase luni de când Liviu Dragnea a luat calea penitenciarului, un personaj sinistru precum Codrin Ştefănescu apare în faţă, lângă (încă) preşedintele partidului.
Motive de bucurie sunt, bineînţeles, o mulţime, dar prefer să le detaliem cu altă ocazie.