Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de muncă pregăteşte în această perioadă o bursă, care are ca scop facilitarea accesului absolvenţilor de liceu la locurile de muncă disponibile pe piaţa locală. Asta nu înseamnă că la întâlnirea cu angajatorii nu se pot prezenta şi buzoieni aflaţi în căutarea unui loc de muncă care nu fac parte din rândul absolvenţilor promoţiei 2019.
Bursa va avea loc în luna octombrie şi reprezintă primul contact pe care tinerii abia ieşiţi de pe băncile şcolii îl au cu angajatorii şi cu cerinţele acestora. „Tinerii absolvenţi, promoţia curentă, se întâlnesc cu angajatorii într-un cadru organizat, vineri 18 octombrie, în Buzău, Râmnicu Sărat, Pătârlagele, Pogoanele şi Nehoiu, începând cu ora 9,00. La bursa de la Buzău, locaţia este cea de anul trecut, adică la Colegiul Agricol”, spune directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu. O astfel de bursă este organizată o dată pe an, după începerea cursurilor la instituţiile de învăţământ superior, astfel încât tinerii care nu au obţinut statutul de student să îşi poată găsi mai uşor un loc de muncă. Prin demersurile făcute de specialiştii instituţiei, anul trecut au ofertat locuri de muncă pentru absolvenţi 59 de angajatori buzoieni. Oferta lor a fost de 153 de locuri de muncă, dar la finele bursei doar 67 de tineri au fost selectaţi pentru interviu sau probă de lucru, pentru ca în final doar 14 dintre ei să fie încadraţi după susţinerea celor două probe. Situaţia se prezintă astfel şi pentru că marea majoritate a tinerilor care participă la această bursă nu au nicio calificare şi nu pot dovedi angajatorului că ar avea pregătire ori abilităţi practice.
Prezenţa la bursă a acestor tineri este însă benefică chiar dacă nu obţin un loc de muncă imediat, pentru că ei se pot înscrie la cursurile de calificare organizate de AJOFM Buzău, care le oferă o şansă în plus în faţa angajatorilor.
Trei cursuri noi de calificare
La Buzău, din data de 27 septembrie, vor începe trei cursuri de calificare în profesia de chelner, ospătar, vânzător în alimentaţie, bucătar şi pentru obţinerea unor competenţe de limba engleză. Până la această dată au fost realizate prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă cursuri pentru calificarea buzoienilor în meseriile de agent de securitate, inspector/referent resurse umane, maseur, casier, mecanic agricol, lucrător în comerţ, operator introducere, validare date, bucătar, lucrător în comerţ, mecanic auto.
ANOFM anunţă pentru luna octombrie 171 programe de formare profesională. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerţ – 231 persoane; inspector (referent) resurse umane – 168 persoane; frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist – 129 persoane; agent de securitate – 119 persoane; operator introducere validare şi prelucrare date – 118 persoane; lucrător în comerţ – 103 persoane; patiser – 99 persoane; agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale- 98 persoane; ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie publică – 97 persoane; bucătar – 91 persoane.