Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” – 100 de cărți pentru 100 de ani (III)

*,,Zeul unei bucăți de materie:forma” (Eminescu, Mss. 2254, f .18)

Continuăm să căutăm și să dăm formă concretă acelei abstracțiuni numite „spiritul eminescian” prin diverse acțiuni menite să puncteze și în comunitatea locală jubileul „Colegiului Național <Mihai Eminescu -100>”. În calendarul manifestărilor prilejuite de generosul jubileu al Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” din Buzău se înscrie și proiectul “100 de cărți pentru 100 de ani”, urmare  a activității din Cenaclul „Rază de Luceafăr”, a colaborării dintre Biblioteca „Doina-Tatiana Mănoiu” și Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, a atelierelor de scriere creativă și a îndrumării din cercurile de lectură. Cărțile donate, lansate sau publicate de foști și actuali elevi de-a lungul timpului, care, pentru colegiu a devenit istorie, au fost adunate  în muzeu, bi­bliotecă, expoziția-document „O carte nu se citește singur(ă)”. Ele vor fi arhivate/sigilate și donate Colegiului pentru Jubileul 125, adică pentru anul 2044!

*

Am început  prezen­tările cu „Monografia” de la  semicentenar (1969). Continuăm evocarea spiritului eminescian prin profesorii și cărțile dintre 1969-1989, puține la număr, dar fondatoare și formatoare de personalități culturale, de oameni pentru comunitatea locală și spiritul românesc.

Autoarea PETRA CLONȚ, s-a născut 27 iulie în județul Prahova/Slănic. A absolvit Universitatea din București, secția filozofie, în 1958. Și-a început activitatea ca instructoare superioară de pionieri la Sinaia(1952-1953). După terminarea facultății a fost repartizată la Liceul „M. Eminescu” Buzău, unde a funcționat, cu întreruperi, din 1958 până în 1990, când s-a pensionat. A fost directoare adjunctă (1964-1970) și director (1977-1979; 1984-1988) al Colegiului, a cărui consolidare, după cutremur, a condus-o cu mână de fier. A publicat în „Școala buzoiană”, „Năzuințe”(1976). A fost apreciată ca o profesoară foarte sobră și cu o ținută intelectuală deosebită. Rigidă din exterior, caldă, calmă și constantă pentru puținii pe care îi admitea în intimitatea sa, profesoara Petra Clonț a lăsat o amintire de neșters generațiilor de tineri pe care i-a format pentru muncă și viață. A publicat lucrarea cu caracter memorialistic ,,Călător prin trei perioade istorice”, București 2012, la editura Tempus Daco­ro­mânia, cu o prefață de Geo Stroe și Cuvânt înain­te al autoarei, 151 pagini, tiraj 100 exemplare.

Cartea CĂLĂTOR PRIN TREI PERIOADE ISTORICE evocă lucid și obiectiv, din perspectiva unei conștiințe-martor, confruntarea dintre destinul individual (al autoarei) și destinul istoric al unei instituții școlare, Colegiul Național ,,M. Eminescu”, cu care doamna profesoară s-a identificat profesional, etic și social. Petra Clonț afirmă că „Dacă generația tânără este în suferință morală, educațională, comportamentală, dacă îi lipsesc criteriile prin care să selecteze ceea ce este Bine, Drept, Adevărat în viața proprie, de familie, atunci, societatea în ansamblul ei este în suferință, este bolnavă”. Reflexii despre semnificația socială, din capitolul al XII-lea, formulează câteva mesaje de bilanț și perspective, care arată tinerilor/eminescienilor de astăzi cum a dăinuit în timp „Eminescu” liceu și spirit. În capitalism, EUL a fost complet subordonat proprietăților sale, accentuându-se dimensiunea individualismului, disprețul și aroganța în raport de celelalte euri. În socialism, EUL devine anonim, își reduce interesul doar la a lua salariul lunar, indiferent dacă a muncit sau nu la nivelul capacităților. După 1989, nivelul actual de civilizație îl situează pe EU în mediul simplu al plăcerilor: confort, distracție, bani, putere. Toate acestea îl determină să sacrifice atât cadrul natural cât și celelalte calități native, cognitive, afective, cu care este înzestrat. Eul devine astfel dezuma­nizat. La vârsta de 18 ani este tentat să stabilească ierarhii prin care să se raporteze la ceilalți, dând naștere unei scări valorice exterioare care duce la concurență și competiție dezumanizante, în orice caz traumatizante.

Cartea a fost lansată în Amfiteatrul nostru în 15 ­ia­nuarie 2012 și a prilejuit evocarea, din perspectiva ,,că­lătoarei” Petra Clonț, a perioadelor istorice/tot atâtea etape în devenirea Colegiului „Eminescu” și prin numele unor dascăli de excepție ai perioadei la care ne referim (1968-1989), când cărțile erau puține, dar se făcea multă carte în acest liceu! Ei sunt nemuritorii ( așa i-a numit Paul Androne, absolvent CNME din promoția 1965) noștri dascăli: Bazil Cojocaru, Clotilda Constantinescu, Doina-Tatiana Mănoiu, Isabela-Ecaterina Vencov, Elena-Margareta Stângescu, Mihail și Virginia Spânu… De la fiecare ne-a rămas un mesaj, un gând de suflet „Ne vom coborî în țărână, ne vom întâlni în lumină!”

VASILE COJOCARU, profesor de limba latină, s-a născut în localitatea Tisău, județul Buzău, la 19 mai 1906. A absolvit Facultatea de Filozofie și Litere București, secția filologie clasică (1932), magna cum laudae. Și-a început cariera didactică ca învățător la Școala din satul Valea Caprei, 1929-1930. Apoi a predat în județul Giurgiu, la Ploiești, la Gimnaziul de Băieți Bolgrad (1938-1940), Seminarul Teologic Buzău (1941-1943) și Liceul „B.P.Hasdeu” din Chișinău (1943-1944), Liceul „Frații Buzești” Craiova (1944-1945), din nou Seminarul Teologic Buzău (1945-1946), Liceul „B.P.Hasdeu” Buzău (1946-1948), școlile ge­nerale nr. 8 și nr. 2 din Buzău. La Liceul „Mihai Eminescu” a venit de la Școala Medie nr. 3 Buzău (1957-1959) și a funcționat în colegiul nostru din 1959 până în 1971, când s-a pensionat. A decedat în 1984, în altar!

Da, în Sfântul Altar, acolo de unde îngerii îi ridică pe cei buni direct la ceruri! Se dusese la slujba de înmormântare a prietenului și fostului său coleg Liviu Onu (specialist universitar în limbă română veche) și a vrut să țină un cuvânt de despărțire. I s-a făcut rău, oamenii l-au dus în altar, unde a îngenunchiat cu o mână pe Sfânta Masă, și și-a dat duhul. Relatarea o știu direct de la Ion Rotaru ( și mi-a fost confirmată și de profesoara Dorina Frățilă). Domnul profesor Cojocaru lăsa cea mai puternică impresie la prima întâlnire cu discipulii. Bărbat impozant, cu o pronunțată chelie și cu un nas acvilin, cu privire sfredelitoare și cu gesturi energice, metalice aproape, s-a luptat mereu răspicat, de pe podiumul catedrei, ca o sentință defi­nitivă: salvete pueri. Prin dumnealui s-a perpetuat în cancelaria Eminescu și în clasele de elevi, mai ales cele de uman, principiul că „Pe nevasta Cezarului și pe profesor nu trebuie să-i bănuiască nimeni, niciodată, de nimic rău!”.

(Va urma)

Grupaj realizat deIsabela-Ștefania Coman, XII F și Andreea-Denisa Begu, XI F, sub coordonarea prof. Elena-Roua Dogaru.
Consultant științific, Relu Stoica.