De curând, în cadrul ,,Programului național de educație olimpică prin sport, în cadrul voluntariatului olimpic” au fost acordate Premiile pentru Promovarea Olimpismului, premii concepute pentru a răsplăti eficiența în promovarea valorilor olimpice prin activitățile de Educație Olimpică.
Premiul pentru Promovarea Olimpismului, acordat pentru întreaga activitate a filialei, i-a fost oferit fostei atlete buzoiene Medina Papuc Tudor, director AOR, Filiala Buzău.
,,Am fost anunțată că voi primi un premiu, dar nu mă așteptam să fiu atât de emoționată”, a spus Medina Papuc Tudor, care a completat: ,,Este un sentiment extraordinar când simți că munca îți este apreciată de cei din jur. Iar faptul că am primit trofeul în fața tuturor colegilor din terioriu m-a impresionat până la lacrimi”. Trofeul și diploma i-au fost înmânate de fosta mare gimnastă Simona Amânar, directorul AOR, și de Arthur Hoffman, directorul onorific al AOR.