Anchetă îngreunată / De ce nu a putut fi reaudiat ucigașul de la Spitalul din Săpoca

Anchetatorii au încercat marți să-l audieze pentru a doua oară pe Nicolae Lungu, individul care a ucis, cu un stativ pentru perfuzii, cinci pacienți în Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, rănind alți opt, unii mai grav, alții fiind în afara pericolului. Procurorul de caz nu a reușit însă să afle ceva, agresorul intrând, din nou, în sevraj. Ca urmare, audierile vor avea loc la o dată ulterioară. De joi, ar urma expertiza psihiatrică pentru a se stabili dacă Nicolae Lungu a avut discernământ în momentul faptelor ­abo­minabile. Evaluarea se va face în etape, pe parcursul mai multor zile, dar realizarea expertizei depinde foarte mult și de starea în care criminalul se va afla. Rezultatul expertizei nu va fi gata prea curând.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, declara, luni, că suspectează faptul că agresorul de la Spitalul Săpoca a fost deranjat de prezența unui alt pacient, care fusese pus în același pat cu el și că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică. Potri­vit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul a spus că s-a enervat pe o asistentă care nu i-ar fi îngrijit bine pe pacienți și nu le dădea medicamente. Atunci a luat stativul de perfuzii și a început să lovească în dreapta și-n stânga, crezând că are în jur păpuși, nu oameni.

De duminică, după ce judecătorul de serviciu de la Tribunalul Buzău a decis internarea lui nevoluntară, bărbatul care a ucis cinci pacienți și a rănit alți opt la Spitalul Săpoca, aflat fiind în sevraj etanolic, este sub tratament și păzit într-o cameră izolată. ,,Acesta se află sub tratament și sub pază asigurată de unitatea medicală respectivă, fiind sub control permanent, singur într-o cameră izolată și securizată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribu­nalul Buzău, procurorul Cătălin Radu.

Acesta a anunțat marți că s-a dispus urmărirea penală in rem pentru neglijență în serviciu și ucidere din culpă, precum și extinderea urmă­ririi penale în cazul ­ata­catorului pentru tentativă la omor calificat și distrugere, el fiind cercetat inițial pentru omor calificat.

„S-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunilor de neglijență în serviciu și ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfășurată de către funcționari din cadrul unității spitalicești”, a anunțat marți procurorul Cătălin Radu. În acest caz este vorba despre o autosesizare și nu în baza documentelor despre care vorbea ministrul Sănătății.

,,Logica îmi spune, după ce am văzut și locul faptei, că într-un minut nu se putea întâmpla asta, având în vedere că la 15 metri este biroul asistentei. Unul dintre saloane are o ușă batantă. Am întrebat: nu ați auzit când a intrat printre uși cu stativul? Mi-au spus că ușile erau ­des­chise și există lumină de ve­ghe. Cu atât mai mult, nu s-a auzit când oamenii ăia erau bătuți?”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Potrivit procurorului Cătălin Radu, atacatorul este internat la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca și urmează să fie suspus unei expertize psihiatrice.

Expertiza neuropsihiatrică va stabili dacă el a avut sau nu discernământ, în momentul în care și-a lovit colegii de salon, dar și pacientele dintr-un salon alăturat. Rezultatul expertizei nu va fi gata prea curând. Surse medicale spun că va fi o ­eva­luare în etape, pe parcursul mai multor zile, dar realizarea expertizei depinde foarte mult și de starea în care criminalul se va afla.

Luni, inspectorii de la Sănătate Publică au dat primele sancțiuni. Medicul de gardă a primit o amendă de 1.000 de lei pentru că a pus un alt pacient în pat cu cel care avea să ucidă ulterior cinci oameni.

Colegiul Medicilor va începe propria anchetă care va stabili cine a greșit din punct de vedere medical.

De la Săpoca, ministrul Sănătății a mers și la secția externă de la Ojasca unde sunt internați pacienți desosebiți de periculoși. Și în unele saloane a găsit, de exemplu, mai multe paturi decât prevede legea.

Raportul final al corpului de control va fi gata într-o lună. Între timp, se vor face verificări la toate spitalele de psihiatrie și de maximă ­si­guranță.

Ieri, la solicitarea ­ma­nagerului interimar, s-a întrunit și Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, care nu a mai avut ședințe din luna mai, deși acestea ar fi trebuit să să țină lunar. Subiectul discuțiilor de ieri a fost incidentul petrecut în noaptea de 17 spre 18 august 2019. ,,În cadrul întâlnirii a fost prezentată derularea evenimentului. A fost de asemenea prezentat și discutat Raportul de Inspecție întocmit de Direcția de Sănătate Publică Buzău. S-a verificat punerea în aplicare a măsurilor dispuse, respectiv sesizarea comisiei de disciplină a Spitalului pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu prevă­zute în fișele de post ale asistentelor medicale aflate în tură. S-a adus la cunostința membrilor Consiliului de Administrație despre demisia managerelui aflat în funcție la momentul producerii incidentului.În funcție de rezultatul anchetelor aflate în derulare, se vor lua eventuale decizii”, se precizează într-un comunicat de presă postat pe site-ul Spitalului de la Săpoca.

În plus. în timpul ședinței C.A., președinta Daniela Dumitru, director financiar-contabil al Direcției de Sănătate Publică Buzău. și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație și a renunțat la calitatea de membru în C.A. Ministerul Sănătății va decide înlocuirea acesteia.

Un pacient în comă profundă, o pacientă ventilată mecanic și instabilă hemodinamic

Ministerul Sănătății a transmis marți că două victime ale atacului de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, dintre cele aduse în unități medicale din București, se află în stare gravă.

Bărbatul transferat la Spitalul ,,Sfântul Pantelimon” și care a fost operat este în stare gravă, intubat. în comă profundă. Femeia internată în această unitate medicală este ,,fără ­pro­bleme”, sub ­suprave­ghere.

Totodată, una dintre pacientele transportate la Spital Universitar, care a fost și ea operată, este în stare gravă, intubată, ventilată mecanic și instabilă hemo­dinamic și are ,,prognostic prost”. Cealaltă pacientă este ,,mai bine” și va fi transfe­rată din ATI în Secția neurochirurgie.

Pacienții de la Spital Ba­gdasar Arseni sunt în stare ,,staționară”, sub observație medicală.

Pacientul de la Spitalul Floreasca are ,,evoluție favorabilă”. Coma ,,s-a superficializat”, iar miercuri va face un control la computerul tomograf pentru a se vedea și intracerebral cum a evoluat leziunea. ,,Leziunile de masiv facial vor fi operate după un interval, după ce se îmbunătățește starea”, se arată în informarea Ministerului Sănătății.

Unde s-a greșit

Sindromul de sevraj etanolic provocat de dependența de alcool este mențio­nat în psihiatria modernă drept patologie foarte gravă, iar pacientul într-o astfel de stare de sănătate este considerat o urgență medicală, care necesită tratament imediat până la ieșirea din starea critică.

,,Se poate muri în sevraj” este avertismentul medicilor de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, acesta fiind unul dintre motivele pentru care protocolul medical în astfel de situații impune monitorizarea și supravegherea permanentă a bolnavului. Dependența de alcool cu toate consecințele ei medicale și sociale este o boală psihică, nu un viciu, mai spun medicii.

Psihiatrii câmpineni susțin că protocolul în cazul alcoolicilor aflați în sevraj este foarte clar, dat fiind ­exi­stența riscului de deces, iar ceea ce s-a întâmplat la Săpoca este o consecință a nerespectării de către personalului medical a obligațiilor de serviciu.

,,Organismul reacționea­ză la lipsa alcoolului cu care era obișnuit anterior și atu­nci apare simptomul de sevraj la etanol care poate să fie simplu sau complicat și care se manifestă astfel: pacientul tremură foarte tare, ­tra­nspiră foarte mult, are simptome digestive, greață, vomă, începe să se dezorienteze temporo-spațial, nu mai știe unde este, dacă este zi sau noapte. Are halucinații specifice acestui tip de tulburare, vede animale mici și pot să facă, în sevrajul complicat, crize epileptice. Există și varianta aceasta: face o criză epileptică și nu știe nimeni de ce, pentru că nu a mai făcut altă dată și, ajungând la noi, ne dăm seama că este în cadrul sevrajului. Pot apărea inclusiv tulburări cardiace și de aceea trebuie monito­rizat. Se poate muri în sevraj, poți deveni foarte agitat în sevraj, poți să ai nevoie de contenție în sevraj, pentru că ești extrem de dezorinetat și există riscul să pici, să te lovești sau să îi lovești pe alții. Simptomatologia aceasta poate dura de la câteva zile până la o săptămână”, a explicat medicul Irina ­Min­sescu, directorul Spitalului de Psihiatrie Voila, pentru adevărul.ro.

Mai mult, susține medi­cul, un pacient în sevraj etanolic sever este internat într-un salon cu regim închis, de unde nu poate ieși fără să fie văzut de către personalul medical și unde este supravegheat în permanență.

,,Dacă situația o impune, se eliberează tot salonul și rămâne pacientul singur, avem și această variantă. Deci se izolează și se recomandă medicație, hidratare perfuzabilă și se admi­nistrează tratament specific de psihiatrie, chiar și tratament pentru prevenirea crizelor epileptice, dacă ele n-au apărut la internare. Se monitorizează puls, tensiune, pentru că sindromul de sevraj este o patologie foarte gravă”, susține medicul Irina Minescu.

Directorul Spitalului de Psihiatrie Voila Câmpina susține că nu lipsa de personal, nu lipsa de medici este neapărat problema bolna­vilor psihici, ci lipsa unei verigi în lanțul familie-spital-externare. La plecarea din spital, pacientul este pur și simplu pe picioarele lui, doar de el depinde dacă va reuși să-și înfrângă boala sau va recidiva. Societatea, statul nu-l ajută aproape cu nimic.

Un comentariu la „Anchetă îngreunată / De ce nu a putut fi reaudiat ucigașul de la Spitalul din Săpoca”

  1. alea dormeau sau isi faceau mancare pentru familii pe la popota …asta este sistemul de stat ,bani , plictis , hotie si mlta spaga sa fie ….

Comentariile sunt închise.