O persoană a fost carbonizată într-un incendiu a unei locuințe izolate în localitatea Săsenii de Vale din comuna Vernești. Este vorba de un bărbat în vârstă de 65 de ani care se afla singur în locuință și care a căzut pradă flăcărilor. Incendiul a fost anunțat prin 112 de un vecin al victimei. Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de Presă al ISU Buzău, pentru localizarea și stingerea incendiului au fost dislocate din dispozitivul ISU Buzău două autospeciale și o Ambulanță Smurd. Ajunși la fața locului, având în vedere condițiile dificile care nu permiteau accesul în apropiere al mașinilor de intervenție, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului la locuința din Săsenii de Vale folosindu-se de apa dintr-un bazin din apropiere. În momentul de față se acționează pentru lichidarea incendiului. După stingerea incendiului oamenii legii vor deschide un dosar penal pentru a se stabili cauzele care au determinat moartea bărbatului din locuința respectivă.