• Podiumul, stabilit după ultima etapă şi restanţe
Liga a 4-a se apropie de finalul turului, cu încă o etapă rămasă de disputat, plus restanţele, iar echipele încă nu şi-au pierdut pofta de gol. 10 şi, respectiv, 9 goluri s-au marcat sâmbătă, în partidele de la Săhăteni şi Blăjani, de unde oaspeţii au plecat cu toate cele 3 puncte. Dacă victoria Avântului Zărneşti care a revenit pe podium cu această ocazie, la Blăjani, intră oarecum în sfera normalului, a surprins cea a tinerilor râmniceni de la Liceul “ştefan cel Mare” la Săhăteni care, cu 11 puncte acumulate, au tot dreptul să spere că se vor salva la final, mai ales că distanţele faţă de restul plutonului nu sunt mari.
În schimb, “lanterna” pâlpâie din ce în ce mai slab, Viitorul Verneşti înregistrând o nouă înfrângere, a 11-a în 14 etape, iar fără un retur miraculos, şansele de salvare sunt aproape nule. La vârful clasamentului, nicio surpriză. Fără să mai fie maşina de goluri din precedentele etape, celor de la Team Săgeata le-a fost suficient un gol pentru o nouă victorie, împotriva Înfrăţirii Zoiţa, şi pentru a-şi păstra avansul faţă de Voinţa Lanurile, şi ea învingătoare cu un scor mai “strâns” ca de obicei, 2-0 cu AS Balta Albă. Salt important în clasament, de 4 locuri, pentru formaţia din Berca, de pe 12 pe 8, în urma victoriei cu Sălcioara. Două partide interesante în următoare etapă, ultima din tur: Recolta Sălcioara – Team Săgeata şi, mai ales, Avântul Zărneşti – Phoenix Poşta Câlnău.
Liga a 4-a, Etapa a 14-a, rezultate:
AS Săhăteni – Liceul „Ştefan cel Mare” 4-6
Phoenix Poşta Câlnău – Locomotiva Buzău 3-1
Recolta Blăjani – Avântul Zărneşti 3-6
Voinţa Lanurile – AS Balta Albă 2-0
Diadema Gherăseni – Şoimii Siriu 3-2
Team Săgeata – Înfrăţirea Zoiţa 1-0
Petrolul Viitorul Berca – Recolta Sălcioara 1-0
Montana Pătârlagele – Viitorul Verneşti 3-1
Clasament
- Săgeata 37 p.
- Lanurile 33 p.
- Zărneşti 29 p.
- Zoiţa 27 p.
- Poşta Câlnău 26 p.
- Sălcioara 22 p.
- Pătârlagele 22 p.
- Berca 16 p.
- Locomotiva 16 p.
- Gherăseni 15 p.
- Balta Albă 14 p.
- Blăjani 14 p.
- Săhăteni 14 p.
- Siriu 11 p.
- Ştefan cel Mare 11 p.
16.Verneşti 5 p.