În perioada 12-15 noiembrie, primarul Constantin Toma a participat, la Barcelona, la Smart City Expo World Congress 2018, cea mai importantă reuniune mondială de profil. „În perioada 12-15 noiembrie am fost invitat, de Camera de Comerț româno–germană, la cel mai mare congres mondial pe smart-city. Împreună cu mulți primari și oameni de decizie din țară am participat la o lecție despre ceea ce înseamnă viitor inteligent al orașelor. Am remarcat o mulțime de proiecte pe care le-am putea implementa și la Buzău în viitorii ani. Viitorul orașului nostru oricum trebuie să fie SMART și va fi!”, a scris Toma pe pagina sa oficială de Facebook.
Peste 700 de orașe din întreaga lume și 100 de primari au participat, de luni până joi, la Barcelona, la Smart City Expo World Congress 2018. Îmbunătățirea siguranței persoanelor și eficientizarea traficului sunt două elemente esențiale pentru orice cadru urban modern, iar participanții la acest congres au încercat să găsească soluții pentru ele. Traficul dintr-un oraș are, la rândul lui, un impact direct asupra calității vieții, iar prin fluidizare se pot obține îmbunătățiri economice și de imagine.
La Smart City Expo au fost oferite soluții de management video al traficului, cu ajutorul cărora autoritățile pot implementa optimizări în timp real și pot colecta informații esențiale pentru fundamentarea unor decizii pe termen lung. Pe lângă detectarea automată a accidentelor și abaterilor, camerele inteligente pot fi folosite și pentru colectarea de informații complexe despre trafic. Astfel, în urma implementării unui astfel de sistem, orașele pot obține drumuri mai sigure, mobilitate îmbunătățită și, per ansamblu, cetățeni mai mulțumiți.

„Smart City Expo este ocazia de a prezenta rezultatele activității noastre de mai mulți ani, în care ne-am axat pe siguranță publică și mobilitate, două dintre atributele de bază ale orașelor inteligente. Pentru noi, este o oportunitate atât de a demonstra rolul pe care îl jucăm în dezvoltarea de orașe mai inteligente și mai sigure, cât și pentru a ne informa cu privire la noile provocări, astfel încât să putem dezvolta soluții care să vină în întâmpinarea lor”, a declarat, pentru “Evenimentul Zilei”, Stefan Alfredsson, Global Solution Marketing Manager, Safe Cities, Axis Communications.
De notat că Bucureștiul ocupă locul trei în lume în topul orașelor cu cel mai aglomerat trafic din lume, fiind singurul din Europa care apare în clasamentul realizat de compania de sisteme de navigație TomTom, citat de Bloomberg.



