INTERVIU | FOTO: Buzoianca Anca Drăgulescu, printre studenţii remarcaţi de Universitatea Harvard în urma invenţiei „Magic Mirror”

În perioada liceului a fost unul dintre cei mai buni olimpici ai României, performanţele sale culminând, în 2017, cu medalia de aur obţinută la Olimpiada Internaţională de Fizică din Indonezia. Buzoianca Anca Drăgulescu este acum studentă în anul II la una dintre cele mai bune universităţi din lume, Harvard, unde se specializează în fizică şi matematică.
Absolventă a Şcolii nr. 15 „George Emil Palade” din Buzău, Anca Drăgulescu a studiat la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, aducând României numeroase medalii la olimpiadele internaţionale. Încă din primul an, la Harvard, buzoianca s-a evidenţiat, alături de colegii cu care a făcut echipă, în cadrul unui proiect ce a avut ca rezultat o invenţie, Magic Mirror (Oglinda Magică). Momentan, Anca este implicată într-un proiect de cercetare care vizează calculatoarele cuantice, computere care, spre deosebire de cele actuale, bazate pe tranzistori, se bazează pe principiile din mecanica cuantică pentru efectuarea operaţiilor. Calculatoarele cuantice se preconizează că vor revo­luţiona tehnologia de calcul şi vor putea rezolva probleme complexe şi misterele Universului.
Anca Drăgulescu a acceptat să vorbească pentru OPINIA despre cele mai noi preocupări ale sale, despre viaţa unui student român la Harvard, diferenţele dintre sistemele de învăţământ din România şi America şi multe altele.

Reporter: Ce studiezi la Harvard?

Anca Drăgulescu: Modul în care funcţionează Harvard presupune că în primul an vii şi îţi alegi ce cursuri te interesează şi abia în al doilea an te decizi în ce vrei să te specializezi. Eu tocmai am ales anul acesta, acum o săptămână, că îmi voi lua licenţa în fizică şi matematică.

Rep.: Care sunt cursurile tale preferate?

A.D.: Îmi plac foarte mult cursurile de matematică. Mi-a plăcut matematica foarte mult şi în liceu, doar că aici pot să merg mai în profunzime. Am şi un curs în cercetare şi primesc credite şi asta îmi place foarte mult pentru că pot aplica ceea ce învăţ şi, totodată, sunt răsplătită pentru asta. Mi-am ales şi un curs de istorie, pentru că aici ne pun să ne luăm şi cursuri de cultură generală. Îmi plac toate cursurile, pentru că ni se oferă posibilitatea să alegem în fiecare an dintre o selecţie de cursuri.

„Nu se aşteaptă nimeni ca noi se ne descurcăm de la început la teme”

Rep.: Ce diferenţe sunt între sistemul de învăţă­mânt românesc şi cel de la Harvard?

A.D.: Sunt diferenţe din mai multe puncte de vedere. Aşa cum am spus, am avut posibilitatea să îmi aleg în ce îmi iau licenţa după primul an, spre deosebire de şcolile din România şi Europa unde dai un examen de admitere şi eşti acceptat la o anumită specializare. Aici intri şi abia apoi îţi alegi. Este un sistem diferit faţă de toate sistemele de învăţământ din lume. Apoi, se pune mare accent pe colaborare. Nu se aşteaptă nimeni ca noi se ne descurcăm de la început la teme, ci să întrebăm, ori asistenţii de la curs, ori alţi studenţi. Practic învăţăm împreună.

Rep.: Ţi-a fost greu să te adaptezi?

A.D.: Pe de o parte da, pe de altă parte cred că mi-a fost mai uşor decât mă aşteptam. Noi consumăm foarte mult media produsă de Statele Unite şi cam ştiam la ce să mă aştept. Am mulţi foşti colegi de liceu care învaţă în Statele Unite şi mi-au spus la ce să mă aştept. Totodată, mi-a fost greu pentru că sunt diferenţe de mentalitate.

Rep.: Cum decurge o zi din viaţa unui elev la Harvard?

A.D.: În principiu, fiecare curs are cam trei ore pe săptămână. Mă trezesc, fac teme, merg la curs, apoi mergem la „section”, adică un supliment al cursului, în care intrăm mai în profunzime în materia de la curs. Recent, semestrul acesta, m-am apucat şi de dans sportiv, asta pentru că, o altă diferenţă faţă de sistemul românesc de învăţământ, aici toată lumea face ceva în plus legat de un hobby pe care îl are. Acum merg la dans cam în fiecare zi. Apoi, iau cina cu prieteni şi, dacă mai este timp, stăm şi vorbim. Nu e nimic extraordinar. Timp liber, adică de stat efectiv degeaba, nu prea e, dar timp dedicat unui hobby sau socializării există.

Despre Magic Mirror şi calculatoarele cuantice

Rep.: Am văzut un articol pe pagina de la Harvard în care numele tău este amintit în cadrul unui proiect interesant. Vorbeşte-mi despre el.

A.D.: Aşa cum am spus, în anul I am putut să ne alegem noi cursurile. Eu mi-am ales un curs de inginerie electrică. La final nu am avut examen, dar am avut de realizat în două săptămâni un proiect în echipă. Noi am ales să lucrăm la ceea ce am numit Magic Mirror. Nu este un dispozitiv foarte complicat. Este un dispozitiv ce ajută utilizatorul ca atunci când se uite, în oglindă să poată vedea prognoza meteo, ora şi ştirile în acelaşi timp. Este practic o oglindă multifuncţională. Cred că toate proiectele au fost foarte interesante în felul lor, dar cred că au ales să facă o ştire despre noi pentru că lucram foarte bine în echipă şi pentru că eram cei mai tineri.

Rep.: Mai eşti implicată şi în alte proiecte similare?

A.D.: Nu neapărat în proiecte cu un produs final. Momentan, în proiectul meu de cercetare fabricăm nişte dispozitive pe care le testăm, dar nu vor fi disponibile comercial la final. Sperăm să publicăm lucrări ştiinţifice bazate pe aceste dispozitive.

Rep.: Despre ce este vorba?

A.D.: Fabricăm rezonatoare bazate pe grafenă, un material descoperit acum vreo 10-15 ani, care are nişte proprietăţi deosebite. Noi vrem să explorăm aceste proprietăţi. Această grafenă este ca o membrană şi noi o facem să vibreze la o frecvenţă setată de noi. Când o facem să vibreze la frecvenţa ei de rezonanţă, ea devine un rezonator. Momentan acest rezonator ar avea potenţial de aplicaţie în „Quantum Information, Quantum Computing”. Este vorba despre calculatoarele cuantice, un domeniu foarte căutat acum, în care se bagă foarte mulţi bani în cercetare. Sperăm ca prin proiectul nostru să putem contribui la cercetare în acest domeniu.

„Americani ştiu de gimnaştii români şi Simona Halep”

Rep.: Cum se vede România de la Harvard?

A.D.: Mai am vreo 15 colegi din România. Majoritatea colegilor străini ştiu despre România, ştiu câte ceva despre istoria secolului XX, despre Războiul Rece. Am întâlnit şi oameni care au recunoscut că nu ştiu foarte multe despre România, dar şi oameni care cunosc gimnaşti români. Fotbalul nu este prea popular aici, aşa că nimeni nu mă întreabă de Hagi, dar cei care iubesc tenisul ştiu de Simona Halep.

Rep.: Ce vrei să faci după absolvire?

A.D.: E o întrebare bună. După absolvire aş avea mai multe opţiuni. Aş putea să fac masterul şi doctoratul şi să încerc să intru în mediul academic. Aş mai putea să lucrez în industrie… Nu m-am hotărât încă. Vara asta am încercat să văd dacă mi-ar plăcea să lucrez în mediul academic şi am fost într-un program de cercetare, şi mi-a plăcut.

„Uneori îmi lipseşte stilul de predare din ţară”

Rep: Iei în calcul şi să te întorci în România?

A.D.: Depinde. Dacă ar fi să rămân în mediul academic, probabil că nu. Chiar am o doamnă profesoară din România, care mi-a spus că s-a gândit de multe ori să se întoarcă în ţară, dar facultăţile din România nu prea vor să angajeze oameni de afară. Este de înţeles, dar îmi restrânge posibilităţile să mă întorc în România. Momentan mă gândesc să mă întorc în Europa.

Rep.: Ce îţi lipseşte cel mai mult de acasă, în afară de familie?

A.D.: Trec zile întregi fără să aud vorbindu-se româneşte. Noroc că mai am colegi români cu care mă văd în fiecare duminică. Clar îmi mai lipseşte şi mâncarea din România. Uneori îmi lipseşte stilul de predare din ţară. Mi se pare că noi suntem ceva mai serioşi.