Perpessicius este pseudonimul lui Dumitru S. Panaitescu un istoric şi critic literar, folclorist, eseist, poet, cercetător şi editor al operei eminesciene, născut la 21 octombrie 1891 în Brăila, fiind al doilea fiu a lui Ştefan Panait, originar din Iannina (Grecia) şi a Elisabetei, născută Cucora (jud. Putna). Studiile primare, gimnaziale şi liceale le urmează la Brăila, iar din anul 1910 devine student al Facultăţii de Litere, secţia Filologie modernă a Universităţii Bucureşti.
Pe timpul studiilor universitare a luat parte la cursurile lui Ovid Denuşianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Mihail Dragomirescu ş.a. Licenţa o obţine în anul 1914 în filologie romanică. A debutat în anul 1911 cu schiţa „Omida – Din lumea celor care se târăsc” în revista brăileană „Flori de câmp”, cu pseudonimul Victor Pribeagu, iar cu versuri în anul 1913 în revista lui I.M. Raşcu „Versuri şi proză” folosind pseudonimul D. Pandara.
Pentru prima data semnează cu pseudonimul Perpessicius, sub care se va consacra definitiv în literatura română, în anul 1915 în revista „Cronica”, revistă ce era condusă de Gala Galaction şi Tudor Arghezi. A fost mobilizat pe front în primul război mondial, unde a fost rănit în anul 1916, rămânând invalid de mâna dreaptă. După ce a fost demobilizat activează ca profesor în mai multe oraşe din ţară, fiind şi un apreciat autor de manuale de literatură pentru liceu. Are o intensă activitate publicistică semnând în numeroase reviste literare, diverse articole, din care amintesc: Cuvântul, Lumea, Neamul românesc, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, Letopiseţi, Flacăra, Gândirea, Contemporanul, Viaţa românească, Ideea europeană, România literară, Luceafărul şi Steaua. De asemenea, între anii 1934 şi 1938 a realizat la Radio ,,cronica literară”.
Profesional, a mai fost directorul general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (pe care l-a fondat în anul 1957) şi al revistei Manuscriptum. Editorial a debutat cu volumul „Scut şi targă” în anul 1926. Au urmat volumele: „Menţiuni critice”, vol. I – V (1928 – 1946). „Itinerar sentimental” (1932), „Dictando divers” (1940), „Jurnal de lector” (1944), „Menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (1948 – 1956), „Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (1957 – 1967), „Opere”, vol. I – XII (1966 – 1983), „Lecturi intermitente” (1971), „Eminesciana” (1971), „Patru clasici” (1974), „12 prozatori interbelici” (1980) şi „Scriitori români”, vol. I – II (1989). Unele dintre aceste lucrări au apărut postum. Din anul 1933 începe munca intensă de editare a Operelor lui Mihai Eminescu, din care va publica vol. I în 1939, vol. II în1943, vol. III în 1944, vol. IV în 1952, vol. V în 1958 şi vol. VI în 1963. În anul 1940 i se decernează Premiul Naţional pentru Literatură, iar în anul 1954 Premiul de Stat pentru ediţiile Eminescu.
Devine membru corespondent al Academiei Române în anul 1945, iar membru titular în anul 1956. În ciuda eforturilor uriaşe făcute în domeniile istoriei şi criticii literare sau ca editor a şase volume din opera lui Eminescu, Perpessicius a demonstrat şi o latură a sensibilităţii sale prin publicarea a două volume de versuri: „Scut şi targă” (1926) şi „Itinerar sentimental” (1932). Poate că unii „poieţi” cârcotaşi, adepţi ai noilor tendinţe din lirica actuală, vor găsi desuetă şi depăşită poezia lui Perpessicius, însă trebuie să se plaseze la condiţiile timpului în care a scris. Mai trebuie să se gândească cum va fi receptată poezia lor, dacă va fi, peste 50 sau 80 de ani. Eu am vrut să vă prezint un imens cărturar, să (re)aduc, măcar pentru o clipă, în faţa cititorilor o mare personalitate a culturii române. Perpessicius se stinge din viaţă la 29 martie 1971 la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. Amintirea sa a fost şi este cinstită de oficialităţile brăilene prin realizarea casei memoriale, acordarea numelui său Liceului Pedagogic şi a titlului de Cetăţean de onoare post-mortem. Din vastele şi măreţele noastre preocupări cotidiene să ne oprim pentru câteva minute şi să ne aducem aminte de iluştrii înaintaşi, iar Perpessicius este unul dintre ei.
Mater dolorosa
Departe-n portul fără catarguri şi cu rada
Pustie de pontoane ce-şi cântă-n gând balada,
În mahalaua mută cu faţa către apă,
E mica noastră casă pe-un mal pe care-l sapă
Necontenita vreme.
Acolo-ntre pereţii
Săraci, sub coperişul pierdut de sub nămeţii
Îngrămădiţi de crivăţ, asemenea unei sfinte,
Ce-nalţă
Preacuratei o rugă prea fierbinte,
Îţi treci singurătatea, o mamă-ndurerată,
Răstălmăcind în gându-ţi viaţa de-altădată.
Zadarnic, înspre ziuă, când noaptea mai persistă
Aştepţi s-auzi sirena cu aria-i prea tristă
Momind pe om la muncă; să te mai scoli cu grijă,
S-aprinzi vioaia lampă, maşinei mici de schijă
Să-i reaprinzi văpaia, să dogoare în casă
Când s-or scula copiii la ora pentru clasă,
Să stai pe scundul scaun, cu ochii duşi la ornic,
Să torci şi pe podele să cânte fusul spornic
În acompaniamentul pisicii care toarce
Zadarnic! roata vremii azi n-o mai poţi întoarce:
Copila este moartă, băiatu-i prin spitale.
Azi nu mai ai cui face, prin neaua ninsă, cale
Şi cum te-opreşti la geamuri, cu ochii duşi la cheiuri
Tu suferi azi că toate-s tristeţilor temeiuri.
Maidanul nins, pe-alocuri e ros de ciori, în stoluri
Ce se ridică-n aer şi după largi ocoluri
Se lasă ca lăcusta pe goalele hambare.
Zăpada văruieşte olanele pe care
Era mai verde muşchiul decât mătasea broaştei.
Din naltele corăbii n-au mai rămas nici moaşte
Pe
Dunărea-nsolzită de sloiuri mari de gheaţă.
Pustiu debarcaderul s-a mistuit în ceaţă
Şi-n hohote de crivăţ gemând prin ramuri mute,
Plâng sălciile bălţii coroanele pierdute.
În malul plin de cuiburi, sglobia rândunică
Nu-şi mai implantă zborul în puii ce-şi despică
Micuţul plisc; prin poduri de magazii sărace,
O bufniţă lugubră în cântece posace
Adoarme seara care scânceşte pe-ntuneric.
Luceafărul la dreapta
Măcinului, vesperic
Doar el îşi mai aprinde statornica făclie.
Spital
Ca vântul ai intrat pe uşă.
Brusc te-ai oprit la patul meu
Şi-ai denumit numele meu
Automat ca o păpuşă.
Şi-apoi te-ai prăbuşit de-a-latu-mi
Cu-atâta melodramatism
Că sta să-şi iasă din mutism
Griveiul zugrăvit pe patu-mi.
Plângeai în hohote şi droturi
De somieră te-nsoţeau:
Fracturile-mi se deplasau
Din calmul lor prescris de doctori.
Durerea ta înduioşase
Şi trandafirii calcinaţi
Şi îngeraşii aplicaţi
Pe tuciul sobei ce-ngheţase.
Cu acelaşi fast, cu-aceeaşi tobă
Puţin în urmă ai plecat
Şi-am stat din nou crucificat
Între-ngeraşii de pe sobă.
Un sincer Bravo pentru readucerea în cenușiul cultural actual a unor cărturari celebri. Perpessicius nu a rămas în conștiința posterității ca poet și destul de puțin prin critica literară, poate și datorită ardentei sale preocupări pentru editarea operei eminesciene. Integrala Eminescu, concepută de Dumitru Panaitescu Perpessicius în 24 de volume, a fost continuată onorabil de Petru Creția care a întâmpinat multe și mari dificultăți cu volumul IX, retras de pe piață la intempestiva reacție la forurile de conducere de atunci a rabinului Mozes Rozen(nomina odiosa!), care îl eticheta pe Eminescu drept „fascist” și ”xenofob”.