2.000 metri cubi de resturi vegetale ard la Râmnicu Sărat

Pompierii râmniceni acționează încă din cursul nopții  pentru stingerea unui incendiu în zona fostei unități militare, de la castelul de apă din Râmnicu Sărat unde au fost depozitate deșeuri vegetale de pe raza municipiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață se 1000 metri pătrați, volumul deșeurilor fiind de circa 2000 metri cubi, fapt pentru care pentru lichidarea incendiului se estimează că se va mai acționa ore bune de aici încolo. Încă de la început la fața locului au ajuns  pompierii de la Detașamentul Râmnicu Sărat și acționează cu patru autospeciale. Nu există pericolul extinderii incendiului, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, ofițer George Crețu, care precizează că în momentul de față  se acționează pentru lichidarea incendiului, singurul inconvenient fiind fumul care se degajă din arderea resturilor vegetale. Pompierii speră să primească sprijin din partea Primăriei cu utilaje , respectiv ar avea nevoie de o volă pentru a putea stinge resturile vegetale în profunzime. Se pare că depozitarea resturilor în acel loc a fost făcută chiar de unitatea de curățenie a orașului ce ține de Primărie. Nu se știe deocamdată de la ce a pornit incendiul.