Reparaţie morală faţă de un maestru al sportului buzoian cu mănuşi / ,,Mister Box”, cetăţean de onoare al judeţului

Când spui ,,box” la Buzău, gândurile te duc automat la nea’ Marin Dumitru, o legendă în viaţă a boxului buzoian, un Don King al Buzăului, un om dedicat boxului, un mare ­ca­racter, un om ce îmbătrâneşte frumos.

Datorită unui grup de oameni de seamă ai sportului buzoian cât şi unor oameni de afaceri, Consiliul Judeţean Buzău îi va conferi, în şedinţa din această săp­tămână, titlul de Cetăţean de Onoare al ju­deţului Buzău veteranului ringului de box Marin Dumitru, ca un gest de onoare faţă de acesta, şi totodată, ca un omagiu adus boxului buzoian, căruia maestrul i-a trasat destinul.

,,Prin acest demers, vă invităm să săvârşiţi o reparaţie morală faţă de marele maestru al boxului buzoian, prea puţin promovat în prezent; dar şi un act de recunoştinţă a performanţei Boxului Buzoian, instituţie care, vreme  de aproape şapte decenii, a dat vizibilitate naţională şi internaţională judeţului Buzău”, spun iniţiatorii demersului.

Distincţia va fi acordată, miercuri, marelui maestru pentru merite deosebite în promovarea sportului de pe­rformanţă şi formării unor merituoase generaţii de sportivi, consilierii judeţeni având de aprobat în acest sens un proiect de hotărâre. De asemenea, Marin Dumitru va primi unui premiu de excelenţă în valoare de 2.000 lei.

Antrenor până la 81 de ani

Născut pe 7 iunie 1929 la Jegălia, în judeţul Călăraşi, primele taine în ,,nobila artă”, aşa cum mai este cunoscut sportul cu mănuşi, le-a cunoscut în 1942 la clubul bucureştean ,,Tirul”, avându-l drept maestru pe Constantin Nour. În 1946 devine campion al Capitalei, un an mai târziu evoluând în echipa Bucureştiului pentru meciul cu selecţionata Sofiei, disputat în Bulgaria. Printre adversarii săi s-au numărat nume grele precum Vasile Bogoi, Nicolae Niţă, Nicolae  Piţu, Vasile Tiţă, Nicolae Linca (viitor campion olimpic la Melbourne în 1956) şi alţii. Antrenori i-au fost Ion Popa, Stoianovici şi Constantin Nour.

În 1952 devine antenor la Dinamo Tg. Mureş, iar în 1956 vine la Buzău, punând bazele şcolii de box serioase de pe aceste meleaguri, la Clubul Voinţa, club înfiinţat în 1951. După un an de antrenorat la Voinţa, clubul buzoian devine fruntaş pe regiune, iar după încă un alt an, fruntaş pe ţară. Opt ani mai târziu apar şi primele rezultate de marcă.

Printre pugiliştii buzoieni antrenaţi de nea’ Marin îl ­ami­ntim şi pe Costică Dinu, tatăl campionului mondial la cadeţi de mai târziu, Bogdan Dinu.

După 36 de ani petrecuţi la A.S. ,,Voinţa” şi alţi nouă ani la Clubul Sportiv, nea’ Marin ajunge la Bucureşti, unde s-a ocupat de pregătirea boxerilor de la B.C. ,,Bogdan ­Stoi­cescu”. Printre elevii pregătiţi se numără campioni naţionali de seniori şi juniori Ştefan Balint, Viorel Simion (pană), George Dubovoi (grea), Ştefan Dragomir (semimijlocie, medaliat cu bronz la CE din 2002, Rusia), Marian Alexandru (cocoş, argint la CE seniori) sau Cristian Nicolae, vicecampion. De asemenea, elevul său Mă­dălin Olteanu a obţinut bronzul la Campionatul Naţional pentru copii.

Pentru meritele sale, Marin Dumitru a primit titlul de antrenor emerit, un cadou frumos pe care l-a meritat din plin.

Nea’ Marin a activat şi ca arbitru, până în 1994, când avea vârsta de 60 de ani, conform regulamentulu FR Box.

Marin Dumitru a  antrenat  până la 81  de ani  şi  nu  stă  nici  acum  departe  de ring. Deşi oficial s-a retras la sfârşitul ­anu­lui 2010, dragostea pentru ringul box a celui mai longeviv antrenor din România nu-i dă pace şi stă şi acum toată ziua în mijlocul sportivilor.

Fosta campioană la tenis de masă, Tamara Lazăr, îl cunoaşte de aproape 40 de ani. ,,În anii ’70, pe la vârful carierei mele sportive, asistam la antrenamente făcute de nea’ Marin, ne motiva pe toţi, chiar şi pe cei de la alte discipline. L-a avut elev pe Cornel Dumitrescu, care a ajuns la Olimpiadă, au urmat Vasile Dejliu, llie Păunoiu şi Costică Manea, pe toţi i-a făcut campioni. Chiar şi acum îmi place să mai asist la antrenamentele sale, că încă se mai bagă”, mărturiseşte Tamara Lazăr.

Constantin Voicilaş, antrenorul vicecampioanei mondiale Stela Duţă la CSM Buzău, a explicat de ce este atât de iubit veteranul sportului buzoian. „E primul antrenor productiv al Buzăului, cel mai statornic şi cel mai iubit. Nea Marin a făcut box pentru public, pentru spectacol. Chiar dacă eu am 170 de medalii cu elevii mei, lumea tot pe nea Marin îl ştie mai mult şi nu numai pentru că a dat Buzăului primul campion naţional. Sperăm să se mai nască şi alţi antrenori de talia dânsului”, măr­turiseşte Constantin Voi­cilaş, antrenor de box la CSM Buzău.

La cei 89 de ani împliniţi în urmă cu câteva luni, maestrul emerit al boxului Marin Dumitru se poate mândri cu o carieră impresionantă de peste o jumătate de secol în lumea sportului cu mănuşi.

Chiar şi la această vârstă, înainte de începerea antrenamentelor cu elevii săi, bătrânul pugilist ,,îmbracă” mănuşile de box şi execută câteva lovituri la sac pentru a-şi păstra condiţia fizică.