Porci santinelă introduși în focarul de pestă porcină africană de la Puiești

Autoritățile sanitar- veterinare verifică dacă virusul pestei porcine africane se menține în exploatația familială de la Puiești. În cursul acestei zile, DSVSA Buzău a procedat la introducerea a 2 porci-santinelă în exploatație, acolo unde pe 6 septembrie a fost confirmat un focar de PPA, aceeași măsură fiind luată anterior în cazul exploatațiilor de la Pănătău și Lunca – Pătârlagele. Dacă în interval de 45 de zile de la luarea măsurilor animalele nu vor prezenta simptome de contaminare cu pestă porcină africană, focarele pot fi declarate închise, informează Instituția Prefectului.

Luna trecută, o sută de suine au fost sacrificate în explotația de la Puiești după confirmarea virusului pestei porcine africane.