Ajutor de la APIA pentru crescătorii de animale

Din data de 25 octombrie, APIA Buzău face din nou plăţi.  Este vorba ­des­pre plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna august 2018 şi plata rentei viagere agricole pentru beneficiarii care au optat ca plata sa le fie efectuată prin mandat poş­tal.

Potrivit unui comunicat transmis de APIA Buzău, ,,suma totală autorizată la plată este de 1.051.844,02 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 26 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi com­pletările ulterioare”. De asemenea, APIA a demarat plăţile şi pentru renta viageră agricolă în sumă totală de 35.669.054,35 lei pentru un număr de 31.877 beneficiari care au optat ca plata să le fie efectuată prin mandat poştal.