• Zărneşti şi Lanurile completează podiumul după nouă etape
Un nou meci, o nouă victorie pentru Team Săgeata, astfel că lupta pentru titlul de campioană judeţeană se transformă, pe măsură ce etapele trec, într-o cursă solitară a vicecampioanei ultimei ediţii. Formaţia din Săgeata n-a stat la discuţii nici cu nou promovata AS Săhăteni Vintileanca, pe care a învins-o, la ea acasă, cu un categoric 4-1.
Mai interesantă pare, acum, lupta pentru podium, în care sunt implicate cel puţin şăse echipe. Chiar dacă, deocamdată, prim-planul îl au Avântul Zărneşti şi Voinţa Lanurile, ierarhia se poate schimba oricând. De remarcat, din nou, apetenţa pentru goluri a tuturor combatantelor, singura care nu a reuşit să înscrie în această etapă fiind Diadema Gherăseni, în deplasarea de la Poşta Câlnău, nou-promovata reuşind, cu această ocazie, prima victorie după trei etape.
Mai multe dueluri interesante sunt programate runda următoare, în care Team Săgeata primeşte vizita Locomotivei, Phoenix Poşta Câlnău vine la Lanurile pentru a da replica Voinţei, iar în subsolul clasamentului Recolta Blăjani îi întâlneşte pe tinerii râmniceni de la Liceul „Ştefan cel Mare”, cărora le pot pasa ultimul loc în cazul unei victorii.
Liga a 4-a, Etapa a 9-a, rezultate:
Locomotiva Buzău – Viitorul Berca 4-1
AS Săhăteni Vintileanca – Team Săgeata 1-4
Phoenix Poşta Câlnău – Diadema Gherăseni 1-0
Recolta Blăjani – Voinţa Lanurile 2-5
Şoimii Siriu – Recolta Sălcioara 4-3
AS Balta Albă – Viitorul Verneşti 3-3
Avântul Zărneşti – Montana Pătârlagele 3-1
Liceul Ştefan cel Mare – Înfrăţirea Zoiţa 1-6
Clasament
- Săgeata 24 p.
- Zărneşti 19 p.
- Lanurile 18 p.
- Zoiţa 18 p.
- Poşta Câlnău 17 p.
- Sălcioara 15 p.
- Săhăteni 14 p.
- Locomotiva 12 p.
- Berca 10 p.
- Gherăseni 9 p.
- Pătârlagele 9 p.
- Balta Albă 8 p.
- Siriu 8 p.
- Verneşti 5 p.
- Ştefan cel Mare 5 p.
- Blăjani 4 p.