Gloria lor, mai bună ca Gloria noastră 

• Gloria Bistriţa – SCM Gloria Buzău 29-27 (15-14)

Duelul celor două ,,Glorii” din Liga Naţională a fost, poate, cel mai spectaculos, dar şi cel mai echilibrat meci al etapei a 6-a. ,,Gloria” Buzăului ocupa înaintea jocului, un excelent loc 5 şi venea după trei victorii şi un egal în ultimele patru etape, în timp ce ,,Gloria” Bistriţei se afla mai jos în clasament şi ratase startul în campionat, cu doar două victorii, bifate în faţa codaşelor CSM Roman şi CSU Cluj Napoca, echipe pe care le învinsesetoată lumea până atunci.

Deci, nimic ieşit din comun şi oricum departe de aş­teptările ardelencelor şi ale suporterilor, deopotrivă. Gazdele au început mai bine partida şi au trecut din start la conducere, un avans permanent de două sau trei goluri, întrerupt de un singur moment, când buzoiencele au egalat la 8 după o aruncare de la 7 metri a Nataliei Vinyukova. Dar Bistriţa a revenit imediat pe tabelă şi şi-a reluat avansul, 12-10 fiind scorul după primele 22 de minute.

Au urmat însă cele mai bune momente din tot meciul ale Buzăului, Dziana Ilyna – 2, Vinyukova şi Diana Predoi înscriind de patru ori la rând, SCM Gloria având, în minutul 25, avantaj pe tabelă pentru prima dată în meci: 14-12! Un avantaj pe care elevele lui Dumitru Muşi, pe cât de rapid l-au obţinut, pe atât de repede l-au şi pierdut până la pauză, când a fost 15-14 pentru gazde. Nimic pierdut, Gloria din Buzău arătând că poate câştiga dacă reuşeşte să se concentreze şi să evite aceste evoluţii în salturi.

Din păcate, nu s-a întâmplat aşa şi tot Bistriţa a fost echipa mai bună şi în 90 la sută din timpul celei de-a doua reprize. Gazdele au păstrat mereu un avans liniştitor, cu un maxim de 5 goluri (27-22 şi 28-23 în minutele 50 şi 52). Şi totuşi, buzoiencele au mai găsit resurse să revină pe final, dar nu într-atât încă să mai schimbe destinaţia celor 3 puncte. S-a terminat 29-27, a doua înfrângere a Gloriei buzoiene în Liga Naţională, în coborâre două locuri, până pe 7, după eşecul de la Bistriţa. Urmează duminică, de la ora 11,00, la Sala Sporturilor, un adevărat derby, împotriva Coronei Braşov.

Marcatoare SCM Gloria: Dziana Ilyna – 9 goluri, Alina Ilie – 8 goluri, Natalia Vinyukova – 7 goluri, Diana Predoi – 2 goluri, Marija Gedroit – 1 gol

Liga Naţională, Etapa a 6-a, rezultate:

SCM Rm. Vâlcea – CSM Galaţi 27-15

Măgura Cisnădie – HC Zalău 24-24

Gloria Bistriţa – SCM Gloria Buzău 29-27

CSM Slatina – SCM Craiova 19-23

CSU Cluj Napoca – Minaur Baia Mare 23-29

Corona Braşov – Dunărea Brăila 27-23

CSM Roman – CSM Bucureşti

(se dispută astăzi, ora 17,30)

Clasament

  1. SCM Rm. Vâlcea 18 p.
  2. Cisnădie 14 p.
  3. Corona 13 p.
  4. SCM Craiova 12 p.
  5. CSM Bucureşti 12 p.
  6. Baia Mare 10 p.
  7. SCM GLORIA 10 p.
  8. Bistriţa 9 p.
  9. HC Zalău 7 p.
  10. CSM Slatina 7 p.
  11. CSM Galaţi 4 p.
  12. Brăila 1 p.
  13. Cluj Napoca 0 p.
  14. CSM Roman 0 p.