Un om distins, trecut bine de prima tinereţe, cu o voce domoală, sfătoasă şi tandră în acelaşi timp. A venit la Buzău, în 1984, cu piesa Teatrului Giuleşti, ,,Cursa de Viena”, spectacol montat de Mihail Stan, după romanul poliţist al scriitoarei Rodica Ojog-Braşoveanu, în care juca alături de Ion Pavlescu, Athena Demetriad, Ana Neculce, Sergiu Demetriad şi Paul Ioachim.
Pentru că rolul pe care îl interpreta în spectacolul de la ora 17,00 i-a permis să iasă din scenă mai repede decât colegii săi, l-am invitat în biroul meu, la o cafea şi la o discuţie despre… Corado Negreanu şi despre teatru.
Reporter: Stimate Corado Negreanu, „Cursa de Viena” a… aterizat de câteva minute. În puţinul timp pe care-l mai aveţi la dispoziţie până la intrarea în scenă, v-aş solicita un mic interviu…
Corado Negreanu: Cu plăcere. Ascult prima întrebare.
Rep.: De când sunteţi pe scenă şi ce înseamnă teatrul pentru dv.?
C.N.: Peste puţin timp împlinesc 60 de ani. Din aceştia, 40 i-am petrecut pe scenă. Am ajuns în teatru după un examen foarte serios, susţinut la Conservatorul „Bulandra”. Se zice că pentru a face teatru ai nevoie de ceva deosebit. Ori să fii frumos, ori interesant, ori altceva, mă rog. Eu nu eram nici urât, nici frumos. Am început teatrul cu voinţa de a munci, de a face ceva în viaţă. Evoluţia mea a fost lentă, dar nu lipsită de satisfacţii. Am stat tot timpul cu dinţii strânşi şi se pare că am reuşit să transform cantitatea în calitate. Abia atunci mi-am dat seama că joc uşor, că am ajuns să mă simt bine pe scenă. Aceste constatări sunt, dacă vreţi, nişte paşi de viaţă lungă. Prezenţa în faţa spectatorului, a telespectatorului, a radioascultătorilor mi-a dat şi îmi dă o bucurie continuă, care mă fortifică.
Rep.: Ce roluri din piesele în care aţi fost distribuit în îndelungata dumneavoastră carieră v-au adus cele mai mari satisfacţii?
C.N.: Toate dragă, toate. Nu poţi să munceşti la un rol, să creezi un personaj, ca apoi să spui că nu ţi-a plăcut. Dar, este adevărat, unele au fost mai deosebite. Aş nominaliza aici rolurile Traian din „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu, Regele Ioan, din piesa cu acelaşi nume de Durrenmatt, Zalmoxe, din piesa lui Lucian Blaga, Tiresias din „Oedip rege” – tragedia lui Sofocle.
„Am contribuit la dezvoltarea teatrului de televiziune”
Rep.: Aţi jucat mult şi în teatrul de televiziune…
C.N.: Da, şi pot spune că m-am bucurat că am contribuit la dezvoltarea acestui gen de spectacole. Şi aici am avut roluri multe şi parteneri de excepţie, printre care Octavian Cotescu, Leopoldina Bălănuţă, Gina Patrichi, Catrinel Dumitrescu, Vladimir Găitan, Aurel Cioranu, Valeria Ogăşanu ş.a.
Rep.: Sub ce formă colaboraţi cu… ascultătorii?
C.N.: Teatrul la microfon. Dacă nu mă înşel cumva, prima înregistrare a fost prin 1959-60, cu piesa „Napoli, oraşul milionarilor” de Eduardo de Filippo. O altă piesă de care îmi aduc aminte cu plăcere a fost „Zodia Cancerului”, de Mihail Sadoveanu, unde am jucat într-o companie selectă, asigurată de Forry Etterle, George Calboreanu şi Octavian Cotescu. Dar au fost şi înregistrări cu piese precum „Danton” şi „Jocul ielelor”, ambele de Camil Petrescu, „Pisălogii” de Moliere, ca să dau doar câteva exemple.
Rep.: Când începe şi când se termină ziua de muncă a actorului Corado Negreanu?
C.N.: De obicei începe la 6 dimineaţa şi se termină cam pe la 12 noaptea. Între timp mai şi scriu. Am deja două cărţi, urmează a treia, un roman în două volume. Se intitulează „Mangusta şi eu” şi este scrisă împreună cu prietenul meu, dramaturgul Tudor Popescu.