Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Diana Dobriţa Bîlea

Diana Dobriţa Bîlea este o scriitoare născut pe meleaguri dobrogene, în apropierea Dunării, mai precis în localitatea Gârliciu din judeţul Constanţa, la data de 6 august 1967. Este o apreciată autoare de proză, poezie, eseuri şi cronică literară şi de artă. A absolvit Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice, secţia Jurnalism. Constănţeanca Diana Dobriţa Bîlea a debutat în anul 1995 cu versuri în revista „Luceafărul”.

Din momentul debutului a mai publicat în revistele: „Ex Ponto”, „Acolada”, „Poezia”, „Nord literar”, „Conta”, „Ateneu”, „Rotonda valahă”, „Spaţii culturale”, „Plumb”, „InterArtes”, „Helis”, „Oglinda literară”, „Boema”, „Agora” şi multe altele. Este în redacţia revistelor „Vatra veche” şi „13 Plus”, iar în revista „ProSaeculum” realizează rubrica permanentă „Breviar editorial”. Editorial a debutat în anul 2004 cu romanul „Iubirea urcă muntele”, reeditat în anul 2015. A mai publicat „De ce iubim?” (Ed. ExPonto, 2015, roman), „Dragoste şi război” (Ed. Tipo Moldova, 2016, roman, reeditat la ExPonto în acelaşi an), „Îngerul Linei” (Ed. ExPonto, 2016, roman, reeditat la Ed. Editgraph Buzău în 2018), „Omul dintre două lumi” (Ed. ExPonto, 2017, roman) şi „Impresii de călătorie în lumea cărţilor” (Ed. ExPonto, 2018, critică literară).

După cum se poate observa, Diana Dobriţa Bîlea nu a publicat încă un volum de versuri, deşi a scris foarte multe poezii şi foarte valoroase. Numeroase condeie de prim rang au scris despre cărţile sale. Îi ami­ntesc pe o parte dintre ei: Marius Chelaru, Ion Roşioru, Titi Damian, Ana Dobre, Rodica Lăzărescu, Lucian Gruia, Iulian Dămăcuş, Aureliu Goci, Valeria Manta Tăicuţu, Petre Isachi, Cristina Ştefan, Tudor Cicu şi Mircea Lungu. Nici juriile unor concursuri nu au rămas insensibile la cărţile sale, obţinând numeroase premii, dintre care amintesc: Premiul pentru debut „Geo Vlad” pentru romanul „Iubirea urcă muntele” decernat la Gala Premiilor Cenaclului „Mihail Sadoveanu” din Constanţa (2016), Premiul al III-lea pentru proză scurtă primit în cadrul Concursului Naţional „Fascinaţia mării”, organizat de Cercul Militar Constanţa (2015) şi Premiul „Eugen Lu­mezianu” pentru romanul „Omul dintre două lu­mi”, Primit la Gala Premiilor Cenaclului „Mihail Sado­veanu” din Constanţa (2018).

În calitate de invitat a participat la numeroase emisiuni audio-video la posturi de radio şi TV din Constanţa pe teme de lite­ratură. Deşi nu a publicat niciun volum de versuri, a fost inclusă în numeroase antologii de profil. Acest fapt ar putea demonstra două aspecte din activitatea literară a Dianei Dobriţa Bîlea. În primul rând autoarea s-a axat mai mult pe partea de proză (roman şi eseu) sau critică lite­rară. În al doilea rând, fără să bagatelizeze acest aspect, a acordat mai puţină atenţie poeziei, deşi creaţia sa este de o mare forţă şi de o sensibilitate cuceritoare. Am ascultat şi am citit în ultimii ani foarte multe poezii de la diferiţi autori contemporani, unii mai talentaţi, alţii, nu. În poezia Dianei Dobriţa Bîlea, în afară de elementele arătate mai sus, am mai găsit mesaje foarte clare, cu realizări deosebite, ce emoţionează. Abia îi aştept poeziile adunate într-un volum sau mai multe pentru a-mi cristaliza părerea despre creaţia poetică a sa. Până atunci, vă propun câteva poeme pe care le-am selecţionat după placul meu. Sper să vă placă.

a rămas lumina

orice cărare a ochiului tău aş apuca

cireşii îmi înfloresc adânc în palme

păsări înmuguresc de-a înaltul braţelor

ferestrele au plecat

a rămas lumina

până la gura ta n-am ştiut ce este sărutul

Dumnezeu de dragoste

până la umărul tău n-am crezut

în merele dulci de pe crengile visului

mă strângi tandru între pupile

şi eu cresc

în spirală

împrăştii raze cu degetele cuvintelor

limpezesc tâmplele

zilei

descântec

mută-te cu sentimentele mele pe un ţărm însorit

gândul prevenit de sirene să soarbă licori

abia sfinţite de cântecul perlei

soarele să răsară de două ori

lumina să-ţi înalţe pilastrul buzelor

până când ţipătul lor va înfăşura cu zenitul

trupul nisipului

să fie clipa întindere de valuri clocotitoare

înalte ca mirul pe fruntea nunţii

ielele claviculelor să se întoarcă şi să joace

hora lor tulbure

să rămâi cu iubirea ţărmul tot

mistuit

să-ţi rezemi pieptul frumos de întâiul perete al noimei

izbăvit

ia-ţi patul tău

şi strigă:

„femeie

am o foame de lup

de tine”

rugă

luna s-a pornit să fulguie iar

nu-mi mai ţine de cald nici măcar visul

pun o poezie mai groasă pe mine

mai bag în speranţă nişte vreascuri

îngerul doarme de când a intrat

pisica îi toarce-o ba­ladă, naiva

privesc pe fereastră şi mi-e ne-nţeles

de ce muntele şchioapătă astăzi şi mâine pe şes

de ce în corul vrăbiilor cântă

un zarzăr ecumenic şi-un ţipăt…

Adam e la celălalt capăt al lumii

îl văd în oglinda de gheaţă a lunii

nu mai vrea să mănânce din măr

şarpele face striptease

Eva dă din mâini, face calcule

pune mărul în pământ

toarnă peste semănă­tură laptele-miere al sânului ei

şi aşteaptă să-i crească şarpele personal, frunzele…

luna îşi face cruce

aşa vii tu

mi-a crescut altar în golul dintre cuvinte

şi genunchii inundă cerul cu fluturi

aşa vii tu

nu mai încapi în mugure

şi izbucneşti în cercuri de lumină

eu trec prin ele

dinspre îngeri şovăitori

în sus

şi numai după ce îmi subţiez

până în albul lacrimilor

întunericul pe care n-a călcat niciodată Adam