Diana Dobriţa Bîlea este o scriitoare născut pe meleaguri dobrogene, în apropierea Dunării, mai precis în localitatea Gârliciu din judeţul Constanţa, la data de 6 august 1967. Este o apreciată autoare de proză, poezie, eseuri şi cronică literară şi de artă. A absolvit Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice, secţia Jurnalism. Constănţeanca Diana Dobriţa Bîlea a debutat în anul 1995 cu versuri în revista „Luceafărul”.
Din momentul debutului a mai publicat în revistele: „Ex Ponto”, „Acolada”, „Poezia”, „Nord literar”, „Conta”, „Ateneu”, „Rotonda valahă”, „Spaţii culturale”, „Plumb”, „InterArtes”, „Helis”, „Oglinda literară”, „Boema”, „Agora” şi multe altele. Este în redacţia revistelor „Vatra veche” şi „13 Plus”, iar în revista „ProSaeculum” realizează rubrica permanentă „Breviar editorial”. Editorial a debutat în anul 2004 cu romanul „Iubirea urcă muntele”, reeditat în anul 2015. A mai publicat „De ce iubim?” (Ed. ExPonto, 2015, roman), „Dragoste şi război” (Ed. Tipo Moldova, 2016, roman, reeditat la ExPonto în acelaşi an), „Îngerul Linei” (Ed. ExPonto, 2016, roman, reeditat la Ed. Editgraph Buzău în 2018), „Omul dintre două lumi” (Ed. ExPonto, 2017, roman) şi „Impresii de călătorie în lumea cărţilor” (Ed. ExPonto, 2018, critică literară).
După cum se poate observa, Diana Dobriţa Bîlea nu a publicat încă un volum de versuri, deşi a scris foarte multe poezii şi foarte valoroase. Numeroase condeie de prim rang au scris despre cărţile sale. Îi amintesc pe o parte dintre ei: Marius Chelaru, Ion Roşioru, Titi Damian, Ana Dobre, Rodica Lăzărescu, Lucian Gruia, Iulian Dămăcuş, Aureliu Goci, Valeria Manta Tăicuţu, Petre Isachi, Cristina Ştefan, Tudor Cicu şi Mircea Lungu. Nici juriile unor concursuri nu au rămas insensibile la cărţile sale, obţinând numeroase premii, dintre care amintesc: Premiul pentru debut „Geo Vlad” pentru romanul „Iubirea urcă muntele” decernat la Gala Premiilor Cenaclului „Mihail Sadoveanu” din Constanţa (2016), Premiul al III-lea pentru proză scurtă primit în cadrul Concursului Naţional „Fascinaţia mării”, organizat de Cercul Militar Constanţa (2015) şi Premiul „Eugen Lumezianu” pentru romanul „Omul dintre două lumi”, Primit la Gala Premiilor Cenaclului „Mihail Sadoveanu” din Constanţa (2018).
În calitate de invitat a participat la numeroase emisiuni audio-video la posturi de radio şi TV din Constanţa pe teme de literatură. Deşi nu a publicat niciun volum de versuri, a fost inclusă în numeroase antologii de profil. Acest fapt ar putea demonstra două aspecte din activitatea literară a Dianei Dobriţa Bîlea. În primul rând autoarea s-a axat mai mult pe partea de proză (roman şi eseu) sau critică literară. În al doilea rând, fără să bagatelizeze acest aspect, a acordat mai puţină atenţie poeziei, deşi creaţia sa este de o mare forţă şi de o sensibilitate cuceritoare. Am ascultat şi am citit în ultimii ani foarte multe poezii de la diferiţi autori contemporani, unii mai talentaţi, alţii, nu. În poezia Dianei Dobriţa Bîlea, în afară de elementele arătate mai sus, am mai găsit mesaje foarte clare, cu realizări deosebite, ce emoţionează. Abia îi aştept poeziile adunate într-un volum sau mai multe pentru a-mi cristaliza părerea despre creaţia poetică a sa. Până atunci, vă propun câteva poeme pe care le-am selecţionat după placul meu. Sper să vă placă.
a rămas lumina
orice cărare a ochiului tău aş apuca
cireşii îmi înfloresc adânc în palme
păsări înmuguresc de-a înaltul braţelor
ferestrele au plecat
a rămas lumina
până la gura ta n-am ştiut ce este sărutul
Dumnezeu de dragoste
până la umărul tău n-am crezut
în merele dulci de pe crengile visului
mă strângi tandru între pupile
şi eu cresc
în spirală
împrăştii raze cu degetele cuvintelor
limpezesc tâmplele
zilei
descântec
mută-te cu sentimentele mele pe un ţărm însorit
gândul prevenit de sirene să soarbă licori
abia sfinţite de cântecul perlei
soarele să răsară de două ori
lumina să-ţi înalţe pilastrul buzelor
până când ţipătul lor va înfăşura cu zenitul
trupul nisipului
să fie clipa întindere de valuri clocotitoare
înalte ca mirul pe fruntea nunţii
ielele claviculelor să se întoarcă şi să joace
hora lor tulbure
să rămâi cu iubirea ţărmul tot
mistuit
să-ţi rezemi pieptul frumos de întâiul perete al noimei
izbăvit
ia-ţi patul tău
şi strigă:
„femeie
am o foame de lup
de tine”
rugă
luna s-a pornit să fulguie iar
nu-mi mai ţine de cald nici măcar visul
pun o poezie mai groasă pe mine
mai bag în speranţă nişte vreascuri
îngerul doarme de când a intrat
pisica îi toarce-o baladă, naiva
privesc pe fereastră şi mi-e ne-nţeles
de ce muntele şchioapătă astăzi şi mâine pe şes
de ce în corul vrăbiilor cântă
un zarzăr ecumenic şi-un ţipăt…
Adam e la celălalt capăt al lumii
îl văd în oglinda de gheaţă a lunii
nu mai vrea să mănânce din măr
şarpele face striptease
Eva dă din mâini, face calcule
pune mărul în pământ
toarnă peste semănătură laptele-miere al sânului ei
şi aşteaptă să-i crească şarpele personal, frunzele…
luna îşi face cruce
aşa vii tu
mi-a crescut altar în golul dintre cuvinte
şi genunchii inundă cerul cu fluturi
aşa vii tu
nu mai încapi în mugure
şi izbucneşti în cercuri de lumină
eu trec prin ele
dinspre îngeri şovăitori
în sus
şi numai după ce îmi subţiez
până în albul lacrimilor
întunericul pe care n-a călcat niciodată Adam