Zona Zilişteanca, cercetată arheologic în căutarea unor aeronave americane şi soldaţi dispăruţi în misiune în cel de-al Doilea Război Mondial

Timp de aproape o lună, vecinătăţile satului Ziliş­teanca au fost cercetate de arheologi români şi specialişti americani în căutarea ră­măşiţelor unor aeronave militare americane, prăbuşite pe teritoriul mai multor judeţe ale României în cel de-al Doilea Război Mondial.

Muzeul Naţional de Istorie a României a semnat în luna august un parteneriat cu Agenţia de Evidenţă Prizonieri de Război/Dispăruţi în Misiune, din cadrul Departamentului de Apărare a Guvernului Statelor Unite ale Americii, în vederea colaborării privind efectuarea unor activităţi de investigare arheologică pentru a determina locurile exacte din România în care se presupune că s-au prăbuşit şase aeronave militare aparţinând Armatei Americane, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit hotnews.ro.

Proiectul, care se de­rulează timp de un an (august 2018 – august 2019) şi care implică un efort de cooperare între arheologi, istorici şi cercetători români şi americani, a debutat cu o primă etapă desfăşurată în perioada 28 august – 14 septembrie 2018.  Din partea Muzeului Naţional de Istorie a Ro­mâniei a participat în echipa mixtă româno-americană, dr. Alexandru Bădescu, şeful secţiei Patrimoniu.

Echipa de specialişti a efectuat activităţi de investigare arheologică de suprafaţă în trei din cele şase puncte de interes: sat Zi­lişteanca, comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău; sat Tânganu, comuna Fundeni, judeţul Călăraşi; Giur­giu, judeţul Giurgiu. Celelalte trei puncte urmează a fi cercetate cu implicarea muzeelor din judeţele Dâmboviţa şi Argeş.

Activitatea de investigare a locurilor date de coordonatele geospaţiale au implicat măsurători, utilizarea detectoarelor de metale, plasarea temporară a steagurilor de marcare în zonele cu rezultate relevante, cercetarea obi­ectelor metalice şi înregistrarea tuturor punctelor în care au fost descoperite fragmente din cele trei aeronave americane prăbuşite la începutul lunii iunie 1944. În această fază a proiectului s-a urmărit restrângerea zonei de interes şi, în mod special, obţinerea unor informaţii referitoare la membrii echipajelor care sunt, încă, ,,dispăruţi în misiune”.

Departamentul Apărării din cadrul Guvernului Sta­telor Unite ale Americii estimează că mai mult de 82.000 de americani lipsesc, încă, în acţiune, iar Agenţia de Evidenţă Prizonieri de Război /Dispăruţi în Misiune face eforturi pentru a găsi tru­purile soldaţilor dispăruţi, în vederea repatrierii acestora.

Un comentariu la „Zona Zilişteanca, cercetată arheologic în căutarea unor aeronave americane şi soldaţi dispăruţi în misiune în cel de-al Doilea Război Mondial”

  1. Comedie in toata regula. Acolo nu au fost lacuri , balti etc. ptr. ca vreun avion sa fi picat pe fundul acestor ape. In rest nimic nu a ramas, localnicii au strans si colectat orice bucatica de metal. La localnicii din zona, pana pe valea Calnaului, Rm. Sarat, toate curtile oamenilor sunt inca marturia pieselor de tanc, artilerie, aviatie etc. Chiar daca au oxidat, transformat in unelte, vandut, inca se gasesc destule. Eram copil cand in varful dealului spre Racoviteni inca era acolo scheletul unui tanc. Tot ce era demontabil si transportabil era luat. Dar parintii spun ca multe lucruri ramaneau pe soseaua Buzau – Focsani. Nicidecum nu se vor gasi acum aeronave sau soldati americani. Probabil ceva din Primul Razboi , ca dupa cum spuneau parintii se faceau niste gropi la repezeala si acolo erau aruncati soldatii morti cu armament cu tot. Daca distantele au fost mari fata de localitate, soldatii americani au fost devorati de intemperii, animale etc. De erau gasiti, desigur ar fi fost ingropati in cimitirul local. Ca isi cauta soldatii disparuti, este un lucru bun, dar in aceasta locatie este chiar o pierdere de timp si de bani.

Comentariile sunt închise.