Proiect pentru etică şi integritate de peste 338 milioane lei lansat de Consiliul Judeţean

Vineri, 28 septembrie, la sala “D. Filipescu” a Consiliului Judeţean Bu­zău, a fost lansat oficial proiectul „Parteneriat pentru etică şi integritate în Consiliul Judeţean Buzău”, în valoare de 388.139 de lei, din care 326.851 de lei reprezintă cofinanţare din fonduri europene.  Programul, care are drept obiectiv promovarea principiilor de etică şi de integritate la nivelul instituţiei administraţiei judeţene,  este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. El va fi derulat de Consi­liul Judeţean în parteneriat cu Transparency International România.

Directorul Transparency International România, Victor Alistar , prezent la lansare, a vorbit despre obiectivele acestui proiect. Este vorba despre  obiective specifice precum elaborarea şi aplicarea unitară a  unui set de standarde de etică şi integritate, însoţite de politicile şi procedurile operaţionale aferente, care să faciliteze punerea în aplicare a cadrului legal în domeniul eticii şi integrităţii,  în vederea implementării la nivelul instituţiei a măsurilor anticorupţie. Un alt obiectiv la care s-a făcut referire se referă la dezvoltarea unei platforme colaborative la nivelul instituţiei, un instrument ­ino­vativ de know-how în procesul de aplicare a noilor standard de care va beneficia personalul Consiliului Judeţean. Şi nu în ultimul rând, un alt obiectiv specific al proiectului se referă  la creşterea nivelului de educaţie anticorupţie în rândul grupului-ţintă, prin organizarea a şase cursuri de formare şi perfecţionare profesională şi a unui seminar în care se va discuta despre bune practici în domeniul eticii, integrităţii şi prevenirea corupţiei. De altfel, la nivelul Consiliului Jude­ţean au mai fost derulate, la nivel mai mic, şi alte activităţi pe acest format, în colaborare cu Biroul Judeţean al Direcţiei Generale Anticorupţie .

Proiectul se adresează unui grup-ţintă constituit din 270 de persoane, dintre care 151 reprezintă personal de conducere şi execuţie din cadrul Consiliului Judeţean, 32 sunt consilieri judeţeni, iar 87 reprezintă personal de conducere şi execuţie din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.

Un comentariu la „Proiect pentru etică şi integritate de peste 338 milioane lei lansat de Consiliul Judeţean”

  1. Noaptea mintii … cu banul public!
    Sa cheltuim 612 milioane lei vechi pentru a-i invata pe functionarii publici si consilierii judeteni sa fie onesti !
    Adica sa nu dea / primeasca spaga , sa nu chiuleasca , etc.
    CJ Buzau are bani de aruncat pe geam !

Comentariile sunt închise.